Despre arta fotografică cu Christina One

Christina One este o tânără studentă la Pictură care a reușit să crească pe scara ierarhică a fotografilor datorită pasiunii pentru artele plastice, dar și a ajutorului pe care l-a primit din partea tatălui. Părerea ei despre direcția în care evoluează fotografia și care sunt sfaturile pe care le adresează celor interesați, în interviul care urmează.

Racoceanu Andreea: Cum a apărut pasiunea pentru fotografie? Este o moștenire sau ai descoperit-o pe parcurs?

Christina One: Este o moștenire. Tata s-a ocupat în adolescență până pe la 20 de ani de pictură și fotografie; pictura a abandonat-o, însă fotografia a rămas o pasiune constantă și a avut răbdarea să mă pregătească metodic și sistematic în domeniu. Cunoștințele asimilate în această „școală de fotografie” din familie și experiența imediată dobândită cu aparatul în mână s-au împletit cu acumulările din liceul și facultatea de arte plastice, generând această a doua pasiune și mijloc de exprimare în ceea ce mă privește.

R.A.: Tatăl tău încă te mai sfătuiește?

C.O.: Bineînțeles! Întotdeauna când am nevoie de o informație sau am o nelămurire, mai ales în acest domeniu, el este persoana cea mai în masură să mă sfătuiască.

R.A.: Ești studentă la Pictură. Care este, după părerea și experiența ta, punctul de intersecție dintre fotografie și pictură?

C.O.: Estetica este punctul comun, cu tot ce înglobează ea.

R.A.: Cum ai câștigat primii bani din fotografie?

C.O.: La fel cum îi câștig în mare parte și în prezent, și anume din ședințe foto. Pe măsură ce calitatea lucrărilor din portofoliul meu creștea, la fel și cererile necunoscuților se înmulțeau. Astăzi, acopăr o plajă mare de servicii, de la ședințe de fashion până la evenimente, advertising, etc.

R.A.: Influențează factorul financiar pasiunea pentru fotografie? Dacă da, în ce măsură?

C.O.: Ca în orice domeniu, există suișuri și coborâșuri. Uneori, poate fi destul de descurajant și încărcat de compromisuri, însă dacă există îndeajuns de multă pasiune, poți merge mai departe, chiar dacă nu îți oferă o stabilitate financiară.

R.A.: Ambiția pentru cel mai bun rezultat este direct proporțională cu recompensa financiară sau vine „din suflet”, cum s-ar spune?

C.O.: Din contră, e invers proporțională, cel puțin în ceea ce mă privește în momentul de față. Vine, după cum spui și tu, „din suflet”, din dorința de a fi cel mai bun în ceea ce faci.

R.A.: „Tehnologia digitală permite modificarea anumitor elemente estetice în fotografie, pe când cea clasică redă realitatea întocmai, fără corecturi”. Cum comentezi această afirmație și cum privești această trecere provocată de avansul tehnologic de la fotografia clasică la cea digitală?

C.O.: Este o evoluție tehnologică firească ce a dus la o explozie exponențială a posibilităților și mijloacelor de exprimare în domeniu. Afirmația potrivit căreia fotografia clasică ar reda realitatea întocmai, fără corecturi, este cât se poate de falsă și, din păcate, reprezintă o părere generală. Prelucrarea negativelor fotografice nu constituie o noutate, de fapt, ea datează încă de la începuturile fotografiei. Saltul tehnologic din ultimul deceniu în ceea ce privește calculatorul personal și fotografia digitală a deschis și continuă să deschidă oportunități de neimaginat acum 25 de ani. Programele specializate folosite azi în prelucrarea digitală a imaginilor nu fac decât să înlocuiască laboratorul foto din fotografia așa-zis clasică, pe film. Și în cadrul procesării imaginilor brute pe film există o multitudine de procedee prin care se intervine pentru îmbunătățiri. Cei care nu au cunoștințe în domeniu au convingerea falsă că fotografia pe film este sută la sută oglinda fidelă a realității, iar cea digitală conține într-o măsură substanțială o denaturare a realității. În fapt (excluzând fotografia științifică – un domeniu aparte), fotografia abordată din perspectiva artistică nu s-a schimbat fundamental, ci doar posibilitățile de exprimare au făcut un salt uriaș.

R.A.: În fotografiile tale primează detașat portretele. Ce te inspiră pentru a încadra „chipul potrivit în decorul potrivit”?

C.O.: Adesea, găsesc chipul potrivit să releve o stare, o emoție, o poveste pe care eu vreau să o transmit privitorului, în detrimentul cadrelor mai largi. „Chipul potrivit în decorul potrivit” este de fapt o armonizare „la fața locului”, ad-hoc, a persoanei fotografiate cu decorul pe care îl am la dispoziție.

A.R.: Care ar fi primul sfat pe care i l-ai da unui novice în domeniul fotografiei?

C.O.: Să citească tot ce înseamnă literatura în domeniu, să privească și apoi să găsească (ceea ce este cel mai greu) un profesionist care să-i ofere o bază atât tehnic, cât și artistic. Și nu în ultimul rând, să stea cât mai departe de așa-zisele „cursuri de fotografie”.

R.A.: De ce spui asta?

C.O.: În domeniul acesta, ca și în multe altele, activează mulți diletanți și impostori care predau „arta fotografică” prin tot felul de școli populare sau în cadrul a tot felul de cursuri. Absolvenții acestor cursuri de fotografie îngroașă rândul „artiștilor fotografi” autoproclamați care abundă în fotografia românească contemporană. Există, cu siguranță, și oameni extrem de dotați care activează în domeniu și a căror activitate îi încadrează, fără nicun dubiu, în galeria creatorilor de marcă, însă foarte rar îi găsim la catedra unor astfel de cursuri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News