• Câteva vorbe despre bullying-ul lui Alexandru Pârgaru

Am văzut oameni şi neoameni în public la "Românii au talent", vineri seara. Pe cei din urmă i-am văzut cum râdeau, pe sub măştile de plastic transparent, de un tânăr bolnav ca Alexandru Pârgaru care, de altfel, e capabil să poarte şi discuţii "de om serios" (vezi atâtea interviuri), să recite frumos, să susţină o teorie sau alta, nu doar să amuze, cu voia sau fără voia lui. Poate că Alexandru a avut o zi proastă. Sau poate că starea lui de sănătate s-a agravat între timp. Iar asta nu-i mai permite să fie coerent sau să-şi ţină nervii în frâu. Poate că de-aia a şi răbufnit de vreo câteva ori atunci când l-a înghiontit cu degetul pe Bobonete. Ce ştiu sigur e că Alexandru a fost cândva supranumit "copil de diamant", supradotat, cu IQ de Mensa. Şi mai ştiu ceva: că, uneori, oamenii sunt răi. Foarte răi. 

Poate că a fost un rol

Poate că Alexandru a fost chiar amuzant. Şi atunci scriu degeaba. Bine, pe alocuri a fost. Dar nu într-atât încât să ajungi să te simţi bine fiindcă un altul se simte prost. Am revăzut momentul "de divertisment" al lui Alexandru şi...poate că a fost un rol. A fost regie. Poate că a fost "pe bune" iar Alexandru nu mai e cum era cândva. Nu mai e puştiul cu care Oreste purta cândva discuţii despre misterele lumii, despre credinţă şi necredinţă, despre cum e şi nu e lumea. Poate că dacă cei din public ar fi purtat măşti opace nu le-aş mai fi văzut zâmbetele alea prea largi şi prea deschise care, la un moment dat, parcă începeau şi să doară puţin. 

Sau poate că suntem răi, pur şi simplu

I-am recunoscut în public, de-acolo, din fotoliul meu de acasă, şi pe cei care aveau, parcă, pomeţii căzuţi de la ceva ce seamănă cu întristarea. Erau şi oameni care nu râdeau, nu aplaudau, nu mustăceau, nu se dădeau pe spate cu scaunul, nu ridicau mâinile isteric şi, mai ales, nu priveau la cameră. Probabil că-l ştiau pe Alexandru din vremuri de demult. Dar la fel cum i-am văzut pe cei uşor deranjaţi de râsete şi rânjete, aşa i-am zărit şi pe ei. Ei care nu se mai săturau de la atâta hăhăit. Râzi un pic. Râzi mai mult. Te amuzi că na, e show! Şi-ncă unul de divertisment! Am râs şi eu. Dar n-am rânjit. Şi ce-am văzut în câteva cadre m-a speriat. Râdeau a zeflemea cu gura, cu ochii, cu tâmplele, cu mâinile, cu scaun, cu lumini, cu aplauze cu tot. Mi s-a părut că sunt de-a dreptul dezlănţuiţi.

Uneori suntem bully. Şi ce mai bully!

Uneori suntem bully. Alteori suntem doar răi. Şi nemiloşi. Şi nedrepţi. Şi tăioși ca viscolul dinspre Est. E mult până ne-ntărâtă ceva sau cineva şi-ncepem să facem ca fantomele vii cu lame de cuțit dosite-n mânecă. Spun "cineva" pentru că mi se pare că uneori avem instinct de haită. Când începe unul să râdă, mai începe încă unul şi-ncă unul până când se-adună o "şleatcă de râzători". Mie mi s-a părut că a fost un bullying colectiv. Fără "huoo", a fost ceva mai fin, mai elegant, mai "de oraş". Tot bullying. Am folosit des "uneori". pentru că doar uneori suntem, sau mai bine zis, vrem să fim aşa. Cum aşa? Răi. Batjocoritori. Exageraţi. Usturători. Înţepători. Cu bolovani în sânge și zeruri de gâlceavă pe limbă. Alexandru Pârgaru mi-a părut vineri seara, şi doar vineri seara, un băiat "rănit". Nu bolnav, nici habotnic. Nu şi-a făcut cruce decât o singură dată. Răniții trebuie pansați, nu loviți în același loc.

Să ne plecăm urechea și să-i ascultăm. Pe ei, "răniţii", nu doar de război dar şi de boală, de ocară, de umilinţă, de TikTok. S-ar putea să se zbârlească părul pe noi când vor începe să vorbească, la fel ca atunci când ai asculta istoriile de viață ale veteranilor de război sau ale supraviețuitorilor care-au trecut prin Iadul Holocaustului. Să-i lăsăm pe oamenii ăştia un pic în pace. Au povești tulburătoare de care nici tu şi nici eu nu ştim. Alexandru Pârgaru rămâne, pentru mine, "copilul diamant", poetul, creştinul, energoterapeutul. Cei de-afară ştiu mai bine ca noi, poate, care-i treaba cu chirurgia în lumină de care spunea. Chirurgia Psihică şi Chirurgia de Lumină (sau Chirurgia Spirituală), Bioenergoterapia se practică de atâţia ani peste tot în lume în Reiki şi nu numai, rezolvă problemele matricelor energetice personale, sunt, practic, parte importantă din terapeutica complementară clasică. Noi, cu toţii, am râs. Din public şi de acasă. Pe Andra ce-am văzut-o că a mustrat publicul din priviri şi-a zis un "Măi!" către ei după ce le-a bătut obrazul. Andi, şi el, a fost ceva mai reţinut. În rest, ne-am simţit bine. Şi totuşi...poate că Alexandru a jucat un rol. El pe-al lui şi noi pe-al nostru.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News