Despre președinții României și alte chestiuni de interes minor, cum ar fi votul

Bun, acum că am captat atenția, să vedem (1) de ce ar fi important să votăm și (2) de ce ar trebui să fim foarte atenți cum ne e construită, mintal, imaginea celui (sau celor) pe care vom pune ștampila.

Preliminar, voi face unele remarci referitoare la fundamentele pentru care, în România anului 2024, ar fi important (bineînțeles, nu obligatoriu) să votezi.

Votul nu este o "superputere"

Sigur, există inițiative care ar numi votul o superputere, dar conceptul mi se pare prea flower-power. Votul n-are legătură cu supereroii. Votul n-are legătură nici măcar cu conceptul de dreptate (din perspectivă morală, filosofică etc.).

Votul are legătură, după mine, cu Sisif — mai precis, cu capacitatea lui Sisif, regele Corintului, de a o lua iar și iar de la capăt, în ciuda vicisitudinilor la care era supus, potrivit judecății zeilor din Infern.

"Se mai găsea-n acele locuri Sisif, regele din Corint, cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus: crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. De ciudă şi mânie, Zeus, aflând, că este dat de gol, l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Cei trei judecători, pe care îi avea Hades în Infern, l-au osândit să se trudească pe veşnicie.

El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt, nespus de-nalt. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus; da'ndată ce-ajungea pe culme, o eumenidă se ivea, îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte.

Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. Trupul îi tremura ca varga. Abia putea să mai respire, dar nu-ndrăznea să se oprească, pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Sângele îi curgea şiroaie, din trupul vlăguit de trudă".

(Alexandru Mitru, Legendele Olimpiului — Zeii, Volumul 1)

Prima oară am votat în 2019, la alegerile europarlamentare. Apoi la prezidențiale etc. Spun "prima oară" pentru că, potrivit Constituției (art. 36), atunci eram îndrituită să votez ("Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv"). De-atunci, au rămas câteva stickere pe un buletin. Ce m-a determinat, totuși, să votez în continuare? Ce l-a motivat și pe Sisif să o ia, zi după zi, de la capăt.

Era fericit Sisif?

În "Mitul lui Sisif", un eseu filosofic publicat în 1942, Albert Camus dezvoltă această filosofie a absurdului, un concept central al gândirii sale. Camus definește absurdul ca fiind rezultatul conflictului dintre aspirațiile omului, care caută ordine, certitudini și un sens ultim, și un univers indiferent și haotic (potrivit Agerpres).

Mitul lui Sisif este folosit de Camus ca o alegorie perfectă pentru această situație. Sisif poate găsi mulțumire nu prin scopul final al acțiunilor sale, ci prin acceptarea efortului continuu. "Care ar fi chinul lui dacă la fiecare pas ar fi îmbărbătat de speranţa în izbândă?", se întreabă, retoric, Camus, sugerând că tocmai absența unui scop ultim face efortul suportabil.

Deși universul pare "lipsit de un stăpân" și de un sens absolut, Sisif nu vede în asta o tragedie: "Acest univers rămas fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume".

Camus conchide că "lupta însăși către înălțimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc". Într-un univers lipsit de sens absolut, omul poate găsi fericirea în simplul act de a continua să trăiască și să înfrunte absurdul. De aceea, în viziunea lui Camus, "trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit".

Bun, și cum ne facem o imagine despre candidați?

În această perioadă, la televizor și în mediul online e un amalgam de "analize corecte", de "eu am dreptate", de "dar n-ați văzut asta... stați așa". Formatul e simplu: candidatul a făcut/n-a făcut ceva, rulează o imagine care încearcă să descrie ce a făcut sau n-a făcut (respectiv, acțiune sau inacțiune), cu o "burtieră" pe măsură (n-am găsit în DEX, dar pare că ăsta e cuvântul), alți câțiva comentează. Alți câțiva... "Dumnezeu cu mila", cum ar veni.

Despre calitatea (sau mai bine zis, calitățile) invitaților care "disecă" ce se întâmplă... nici nu se pune problema. Apropo, ați observat că pe unele canale TV nici nu apar numele sau calitatea în care e invitat cel care vorbește?

Bun, avem formatul, avem discuția, avem și rezultatul discuției, în funcție de toate componentele cognitive implicate (respectiv, atmosferă vizuală, auditivă - bine că nu poți "mirosi" unele emisiuni, că sigur au miros de creier încins).

După toate astea, publicul e lăsat "să decidă".

Totuși, publicul e lăsat să decidă... în funcție de ce? Cum procesăm toate aceste chestiuni? Cum le înmagazinăm și cum ne formăm o opinie despre candidați, oricare ar fi aceștia?

Despre pertinența unor canale TV de a spune că e singura "analiză corectă (...) pentru că (...)" se pronunță în permanență membrii CNA, care ulterior unei proceduri prevăzute în Legea audiovizualului nr. 504/2002 și în actele normative subsecvente, votează în consecință în scopul sancționării sau nu (a chestiunilor care fac obiectul analizei).

Radu Herjeu, membru CNA la acea vreme, afirma, motivând votul propriu în cadrul forului CNA privind sancționarea unor posturi TV pentru modul în care au "prezentat" protestele din 22 ianuarie 2017, după ce forul a primit 690 de sesizări de la telespectatori, potrivit Pagina de Media:

"Au fost două lucruri pe care le-am observat cu precădere: lipsa distincţiei dintre fapte şi opinii, numai că asta e o meteahnă generalizată a televiziunilor de ştiri. Nu pot sau nu vor să facă aceste distincţii între ceea ce e real şi ce cred ei că e real. Au fost cele 2 burtiere care într-adevăr, cu incendiul şi cu lovitura de stat, care chiar nu aveau ce să caute acolo.

Pe de altă parte, e un fenomen psihologic natural. Oamenii aceia foarte nemulțumiți din piață au aflat de la alți oameni despre ce se întâmplă la televizor. Eu sunt convins că dacă s-ar fi uitat la acele emisiuni la rece, senzaţia ar fi fost cu totul alta (...). Nu știm cum au fost transmise lucrurile astea către oameni. Asta nu e scuza televiziunii. Tocmai, televiziunile ar trebui să fie mai conştiente de impactul pe care îl are o prostie", arată Radu Herjeu.

"(...) Pe mine ce mă deranjează foarte tare la aceste posturi este lipsa de responsabilitate, nu punctual, ci pentru că nu au conştiinţa importanţei a ceea ce spun ei acolo. (...) Trebuie să fie conştient moderatorul de impactul pe care îl are ceea ce se spune pe post", declara Radu Herjeu în 2017, potrivit Pagina de Media.

Câți tineri ies la vot?

Deși e o chestiune extrem de complexă, care merită un articol separat, voi lăsa următoarele cifre.

Sondajul INSCOP din data de 31 mai 2024 arăta că, pentru alegerile din 9 iunie, "58% dintre tinerii chestionați sunt foarte siguri că vor participa la alegeri, în timp ce 34% sunt indeciși și doar 8% afirmă cu certitudine că nu vor vota.

Principalele motive pentru care tinerii decid să voteze sunt: exercitarea dreptului lor democratic (43%), dorința de a influența politicile europene (41%) și apărarea democrației împotriva extremismului (8%). Aceeași ierarhie se păstrează și când tinerii sunt întrebați despre al doilea motiv pentru a veni la vot", se arată în acest sondaj.

De asemenea, "Sondajul subliniază diferențe semnificative în intenția de vot în funcție de regiune și gen. Tinerii din București-Ilfov se remarcă printr-o siguranță de vot de 64%, comparativ cu doar 49% în sud-estul României. În orașele universitare altele decât Bucureștiul, doar 46% dintre tineri sunt foarte siguri că vor vota. De asemenea, femeile tinere (61%) sunt mai hotărâte să voteze decât bărbații tineri (56%)".

Chiar dacă votul reprezintă, în mintea multora, un efort sisific... "trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit", cum bine puncta Camus.

Cum ar vota Sisif nu reprezintă o chestiune de interes. Pentru că, amintesc, potrivit Constituției (art. 81), "Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News