Despre probe și coroborarea lor

"Se impune o scurtă analiză asupra probelor – a ceea ce sunt și a ceea ce ar trebui să fie ele. Cum subiectul principal în lumea justiției este lupta anticorupție, să ne referim deci la ea!

În primul rând, probele nu au o valoare mai mică sau mai mare, sau cum zice la carte, "o valoare prestabilită". Ele se coroborează, adică se analizează unele prin raportare la altele. Cam ca un calcul matematic: aduni toate plusurile, toate minusurile și la sfârșit vezi ce rezultat îți dă, pozitiv sau negativ. Și în funcție de asta îl trimiți sau nu în judecată pe inculpat, daca ești procuror, sau îl condamni sau nu, dacă ești judecător", afirmă avocatul Ivan Turcescu.

"În categoria asta largă a probelor intră următoarele: orice declarații (de suspect, inculpat, persoană vătămată, martori, martori-denunțători, etc), orice înscrisuri (adică documente), fotografii, înregistrări audio, video, obiecte care poartă urmele săvârșirii infracțiunilor (spre exemplu arma crimei, banii marcați, etc) și altele.

După un denunț urmează și o declarație de martor a denunțătorului 

Denunțul în sine nu este o probă ci o modalitate de sesizare a organului de urmărire penală, adică egal în grad dacă vreți cu plângerea sau cu sesizarea din oficiu. Doar că după un denunț urmează tot timpul și o declarație de martor a denunțătorului care intră în categoria probelor, după cum am explicat mai sus.

Bun, și-acuma, în concret: avem un denunțător care spune că X, funcționar public i-a cerut șpagă. Avem și declarația denuntățorului (o probă), urmată de extrasul bancar care demonstrază că i-a virat lui X banii în cont (a doua probă). Mai avem și declarația lui X care nu recunoaște că banii reprezintă o șpagă, ci oferă o cu totul altă motivație (a treia probă). 2 incriminatorii, 1 nu (dar care nu e credibilă), rezultatul e simplu: X pus sub învinuire și eventual reținut și arestat.

Bineînțeles, speța se poate complica dacă X vine și cu un martor care declară că banii reprezentau un împrumut restituit (deci o nouă probă în avantajul lui X), sau chiar cu un contract de împrumut mai vechi între el și denunțător. În acest moment denunțătorul nu mai pare așa credibil, nu?

Exemplul oferit mai sus e un caz "ca la carte" despre cum analizează procurorul probele. Sigur, în viața reală e foarte posibil ca martorul propus de X să nu fie admis spre audiere sau contractul de împrumut adus de el să nu aibă nicio relevanță pentru procuror și să vedem cum 2 de plus și 2 de minus dau totuși un mare minus în matematica justiției noastre.

Un alt exemplu interesant este acela al admiterii unor martori care contrazic niște documente și între aceste 2 probe (declarația martorilor și documentele în sine) să constatăm că sunt mai importanți martorii. Spre exemplu, vine doamna Y și spune că un anumit contract mai vechi încheiat între firma domniei sale și o altă firmă este fictiv și deși s-a plătit în realitate nu s-a prestat nimic niciodată pentru el, fiind o șpagă deghizată.

Cine apreciază asupra relevanței probelor la final? Procurorul în faza de urmărire penală, adică cel obligat să adune probe și în favoarea și în defavoarea inculpatului. Deși în practică procurorii se cred toți acuzatori și purtători de săbii ale justiției, ei ar trebui să fie mai rezervați în acuzare, mai cumpătați, pentru a nu îmbrăca straiele lui Damocles. Altfel spus, să nu țină morțiș să inculpe și să trimită în judecată, ci să urmărească ducerea la bună îndeplinire a principiului aflării adevărului și a unui alt vechi principiu de drept penal: mai bine 10 vinovați liberi decât un singur nevinovat în pușcărie.

Anomalie în Justiție: Activitatea profesională, analizată după numărul  de rechizitorii întocmite

Ei, dar acuma apare conflictul: cum să nu urmărești morțiș trimiterea în judecată a cât mai multor inculpați dacă activitatea ta profesională este analizată în bilanțul de final de an după numărul de rechizitorii întocmite? Dacă ai sub 3, ai muncit degeaba. Dacă ai 3, e un început promitățor, dar e loc de mult mai bine.

Ori ca sa finalizezi 3 sau mai multe dosare într-un an e clar că nu te poți baza pe administrarea unor probe care durează mult. Comisiile rogatorii cu alte țări pot dura și jumătate de an sau un an, expertizele de asemenea pot dura câteva luni, etc. Ce durează puțin: audierea martorilor denunțători și administrarea probelor cu înscrisuri sau martori aduși chiar de acești denunțători. Într-o lună dacă te miști repede ai închis dosarul. Și ne întoarcem la exemplul cu denunțătorului lui X de mai sus, adică denunțătorul nechemat de nimeni dar care se decide să denunțe.

Denunțătorii prinși cu mâța în sac

Tot puțin durează dacă interceptezi și deși discuția e cifrată sau neclară îl convingi pe unul din vorbitori (prin mijloace specifice) să declare și să explice sensul conversației, sumele de bani și direcția în care se duc. Adică să devină și el denunțător. Asta e déjà o a doua categorie de denunțători, cei prinși cu mâța în sac și cărora li se oferă șansa să se salveze denunțând. Mă rog, impropriu spus mâța în sac, pentru că, de fapt, mâța e doar un gândăcel mic și sacul e o pungă spartă. Însă procurorii au marele talent ca aducându-l cu mandat de aducere la ei să îi prezinte situația în așa fel încât biața mâță ar fi un adevărat balaur. Și tremurând omul nostru scrie.

Și uite așa, cu doi-trei din ăștia, se face numărul minim admisibil de rechizitorii. Și trece cu bine anul. Și n-au decât judecăorii să decidă dacă achită sau condamnă, că doar e treaba lor. Și în fond nu mai e așa mult până în vara lui 2019, nu?!

PS: mai tineți minte exemplul de mai sus cu denunțorul care l-a denunțat pe X căruia i-ar fi virat o șpaga în cont? Și spuneam ca e clar vinovat și că trebuie să se ducă la pușcărie coruptul. Bun. Hai să facem un exercițiu de imaginație. Denunțătorul are o rudă sau o prietenă care lucrează la bancă. Și află foarte ușor numărul de cont al lui X, întrucât nu îl știa. Și îi virează în cont o sumă de bani fără ca X să știe, fără să fi discutat vreodată cu el, și imediat face denunț împotriva lui pretinzând că banii sunt șpagă. Ah da, și X nu e oricine, ci un procuror zelos pe care denunțătorul îl urăște, sau vreun judecător. Evident, la audiere X va susține că nu știa și că e nevinovat. Cum facem atunci cu coroborarea probelor, stimabililor?"

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News