Ediție specială luni, la DC Edu!
Publicitate
Prof. univ. dr. Sorin Ivan vă invită să urmăriți o nouă ediție la DC Edu în care se va vorbi despre prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu. De asemenea, se va discuta despre sensul schimbării în educație.
Ediția de luni are trei invitați de marcă: Prof. univ. dr. Adrian Miroiu, SNSPA, prof. univ. dr. Alfred Bulai, SNSPA și prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA.
Va fi un dialog academic despre prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu, personalitate de prestigiu a educației și sociologiei românești, și contribuția domniei sale la reforma învățământului, despre problemele, dificultățile și prioritățile educației si sensul schimbării în educație.
Emisiunea se difuzează luni, 17 iunie, ora 09.00 pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici - Facebook și Youtube.
Profesorul Lazăr Vlăsceanu a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cadru didactic și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie, pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti începând cu anul 2008.
Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a fost autor al numeroase volume și cercetări în domeniul educației, publicate atât în țară, cât și în străinătate, printre care „Decision and Innovation in Education” (1977), „Metodologia cercetării sociologice. Orientări și probleme (1982), „Politică și dezvoltare. România, încotro?” (2001). Una dintre cele mai importante cărți publicate de sociologul Lazăr Vlăsceanu, apărută în 2007 la editura Polirom, este volumul „Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă”. Dintre ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu amintim „Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem”, apărut în 2019 la Polirom, și „Modernitatea românească” (împreună cu Marian-Gabriel Hâncean), apărut în 2014 la editura Paralela 45.
Director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007, prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, dar și prorector al Universității din București, între 1990 și 1991.
De asemenea, prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidențală pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu