EXCLUSIV  Despre rădăcini, imigrație și speranțe

Spectacolul reunește trei continente pe aceeași scenă: Africa, America, Europa. O saga a emigrării și refugiului. Speranța ne crește aripi la picioare. Emigrăm. Rădăcinile ne înlănțuie nu doar sufletul, ci și gleznele. Și ne trezim într-o lume unde rafala mitralierelor, reglările de conturi în lanț sau atentatele ucid, în vreme ce proclamă democrația și ațâță războaie civile. Iadul e pavat cu iluziile emigranților și...cu bune intenții.

Isango Ensemble și interpretul lui Asad copil, Siphosethu Juta

Jonny Steinberg este un scriitor și cercetător al istoriei și politicii contemporane de mare succes. S-a născut în Africa de Sud, a studiat la Wits University în Johannesburg și la Oxford University, a fost bursier Rhodes, și-a susținut doctoratul în teorii politice. A lucrat ca ziarist la cotidianul național, a scris scenarii pentru televiziune, a fost consilier pe probleme de justiție, predă cursuri la Universitatea din Oxford în cadrul departamentului de studii africane. Și scrie literatură de ficțiune și non fiction cu mult succes. Scrierile lui sunt inspirate de viața de zi cu zi urmărind meandrele și tragediile tranziției spre democrație. Subiectele sunt dintre cele mai dramatice, iadul și purgatoriul contemporan în Africa. 

Midlands (2002) și The Number: One Man’s Search for Identity in the Cape Underworld and Prison Gangs (2004) au luat premiul întâi pentru literatura non fiction din Africa de Sud. Au urmat alte cărți și alte premii. Materialul documentar, investigația dezvăluie realități ale ferocității, dezumanizării și forța de a supraviețui. Steinberg  ne arată adversitățile unei realități divizate, fracturate în Notes of a Fractured Country (2007). Apoi, flagelul contaminării cu AIDS, în Szwe’s Test (2008), regulile nescrise ale politicii și vieții comunitare în Thin Blue:The Unwritten Rules of Policing South Africa (2008). În acelaşi an mai apar alte două cărți, Steiberg are aerul că nu poate fi oprit să afle totul despre rănile și plăgile de nevindecat ale unei lumi condamnate. Scrierile lui adâncesc odiseea neagră în Three Letters Plague (2008), Little Liberia: An African Odyssey in New York. 

Cântând la marimbas

Un Candid al Africii de Sud

Perspectiva basculează neașteptat cu volumul A Man of Good Hope(2015), o carte al cărei personaj reunește încercările unui Iov african cu seninătatea speranței în bine a unui etern Candid, proscris și de neînvins. 

Spectacolul pe care l-am văzut la BAM e bazat tocmai pe această carte a lui Jonny Steinberg, A Man of Good Hope, povestea  unui optimist nevindecabil și irecuperabil, indiferent de pierderile și loviturile pe care le primește. E un Bildungsroman african aflat la opusul Omului fără însușiri (Der Mann ohne Eigenschaften) al lui Robert Musil.

BAM Howard Gilman Opera House

Biografia lui Asad e adusă pe scenă începând cu tragedia copilului căruia îi este ucisă mama. Rolul copilului Asad  a fost interpretat excepțional de Siphosethu Juta. Orfan, el trăiește o scurtă înseninare lângă o mamă adoptivă  rămânând iarăși singur, în periplul atâtor emigrări cu vise despre o viață decentă, cu treceri de frontieră blocate în ultima clipă, cu spectrul crimelor, traficului de persoane, al xenofobiei și sărăciei cronice, și imprevizibilul care e, de regulă, sinonim cu o nouă dramă sau tragică înșelare a așteptărilor și iluziilor. Deși viața personajului pe care scriitorul l-a cunoscut e crunt marcată de convulsiunile istoriei Somaliei și de presiunile exercitate de legea și fărădelegea clanului sau de represiunea din Etiopia, de rasismul și mafia locală. Pauline Malefane dăruie spectacolului o voce unică, interpretându-le pe Yindi și Sadicya, dar este și dirijoarea instrumentiștilor ce cântă la marimbas, însuflețind dansurile și ritmurile întregului ansamblu.

A Man of Good Hope în spectacol

Personajul principal Abdulahi Asad, interpretat de trei actori, în ipostaza copilului (Siphosethu Juta), a tânărului (Zoleka Mpotsha) și a bărbatului tânăr (Luvo Tamba) se comportă asemenea unui Candid al Africii de Sud, portretizat cu infinite nuanțe care-l fac deopotrivă emoționant, verosimil și îndrăgit de public. Povestea lui Asad e adevărată. Scriitorul a ascultat-o în numeroasele întâlniri pe care le-a avut cu eroul său, în mașină, unde erau mai în siguranță decât într-o casă și vizibilitatea prin geamurile de sticlă ale automobilului îi ajuta să descopere pericolul din toate direcțiile. Povestea lui Asad descrie, din copilărie până la maturitate, o călătorie în infern. Un infern învins de speranță, bună credință, compasiune și iluzia că va exista o salvare. Personajul simbolizează o ingenuitate a binelui interior care acționează ca, pe vremuri, scutul lui Ahile într-o lume a violenței și lipsei de șanse. Spre deosebire de alte personaje ale Africii sau de eroii literaturii afro-americane ori europene și americane, Asad povestește, nu judecă, nu condamnă, nu este un militant și nici măcar nu vrea să citească povestea vieții lui. Dezgroparea trecutului lui e un periplu uman, profund uman, dincolo de spațiu, culoarea pielii și ceasul politic al alungării omului, al ghetoizării lui, al suprimării. Povestea acestei alungări și refugieri continue, a căutării unui adăpost e sinonimă, în regia spectacolului, cu deschiderea unei uși, cu escaladarea unui gard, cu spargerea unor lacăte și violarea unor porți blocate, interzise trecerii, accesului, solidarității umane. Ușile se deschid sau acționează ca niște ghilotine.

Ansamblul Isango de la Cape Town

Pe un asemenea țesut narativ, Ansamblul Isango a creat un spectacol copleșitor, greu de imaginat în cadrele operei, musicalului, coregrafiei moderne, deși le reunește, topind genurile unul în altul sau incluzîndu-le în colaje surprinzătoare. 

Mark Dornford-May și Pauline Malefane la Berlinale

A Man of Good Hope la  BAM Howard Opera House, o sală unde au avut loc atâtea premiere ale avangardei și muzicii moderne, o sală, cu o acustică foarte bună, care are peste 2.500 de locuri. Au fost doar cinci spectacole cu A Man of Good Hope, regizat de Marc Dornford May, pe muzica compusă de Mandisi Dyantyis, cu o mișcare și coregrafie, create de Lungelo Ngamiana care dezvoltă energia și ritmul unei rafale, dar și reculegerea și spiritualitatea unui ritual. 

Sunt unul dintre cei peste 12.000 de spectatori fericiți. Spectacolul a fost produs de Isango Ensemble și Young Vic, fiind o co-producție cu Royal Opera, Repons Foundation, BAM și Les Theatres de la Ville de Luxembourg. 

Presa culturală din Anglia și America a scris cronici entuziaste despre energia ce se revarsă pe scenă și imnul pe care-l aduce reprezentația uneia dintre cele mai fragile și umane trăiri, speranța. Toți au remarcat strălucirea muzicienilor și interpreților din Ansamblul Isango din Cape-Town, câștigător al Premiului Laurence Olivier sau simplu Premiul Olivier, conferit anual, la Londra, excelenței și creativității în arta teatrală de către de Society of London Theatre. 

Ușile, element scenografic de bază în spectacol

Isango Ensemble aduce pe scenele lumii ceva cu totul nou, prin expresivitate, stil și hibridare a genurilor teatrale și muzicale. La întâlnirea dintre muzica de operă, musical, ritualuri și muzică africană laică și religioasă, dans contemporan, cor de biserică, jazz New Orleans și cavalcada tobelor africane...

Mozart, Bizet și Britten, pe muzica instrumentelor marimbas, un fel de țambal african

Isango Ensemble e molipsitor prin energia pe care o emană muzicienii, dansatorii, interpreții instrumentului de percuție, numit marimba, asemănător cu țambalul. Marimba e un instrument originar din Guatemala și Africa de Vest. Prima oară când am auzit despre acest ansamblu cred că a fost la începutul anilor 2000, Isango Ensamble fiind fondat în 2000 de regizorul Mark Dornford-May împreună cu Pauline Malefane, director muzical. Marc și Pauline sunt căsătoriți din 2002 și au trei copii. În 2007, regizorul de origine engleză a intrat în mod oficial în clanul Sotho, din care fac parte membrii de familie ai soției lui. Pauline Malefane lucrează cu membrii companiei, din 2000 și a interpretat rolurile principale din spectacolele de operă  Carmen de Bizet, Venus și Adonis, o semi-operă, mai numită și masque  de compozitorul baroc englez John Blow, Boema de Giacomo Puccini, Visul unei nopți de vară de Benjamin Britten a fost în toamna lui 2014, când am citit o cronică la Flautul fermecat de Mozart, folosind instrumentele marimbas, într-un amestec de stil european, secolul 18, cu muzică și ritmuri africane de secolul 21. Ansamblul este celebru prin spectacolele pe care realizează adaptând lucrări clasice, un repertoriu al muzicii de operă ce merge de la  francezul Georges Bizet la englezul Benjamin Britten.

Jonny Steinberg

Ursul de aur, la Berlinală  

Filmul sud-african U-Carmen eKhayelitsha, realizat după opera Carmen, într-o montare vibrantă, plină de frenezia ritmurilor, de viață și pasiune, a fost încununat la Berlinala din 2005 cu Ursul de Aur. A avut  mult succes  și cronici entuziaste la Festivalul de la Cannes și la Festivalul de Film din Chicago. 

Mark Dornford a regizat filmul. De 16 ani acest regizor care a lucrat și cu Royal Shakespeare Company are o contribuție esențială în originalitatea fiecărui spectacol regizat la Isango Ensemble. Pauline Malefane a cântat magnific în peisajul mutat  într-un oraș de pe lângă Cape Town. 

Regizorul Mark Dornford-May la Berlinală

Cronicile au subliniat nu doar calitatea vocală a fiecărui interpret, ci și talentul actoricesc, mișcarea, expresivitatea ce depășeșesc evident interpretarea altor mari companii din lume, adăugând un exotism profund și noi expresii identitare spectacolului de operă, nu doar translocat, ci și transpus în mentalul african, prin includerea de noi instrumente, folosirea specifică a muzicii a capella, trimiteri la credințe și ritualuri indigene, la șamanism. Comentariile au remarcat traducerea libretului în limbi africane, sugestiile create de acele mise en abime, teatrul în teatru, citirea realului și ghicirea viitorului în oglinzi în care se reflectă oasele folosite de șaman... Aria toreadorului apare cântată pe ecranul unui televizor alb-negru, în ideea că personajul e o vedetă. Totul include și decorul contemporan, obiecte ale vieții din secolul nostru, vestimentație actuală, mașini și ambarcațiuni ce se deplasează în viteză, polițiștii dotați cu talkie-walkie. Aducerea la zi și recontextualizarea se fac natural, fără nici o sforțare de regie, decor, anacronism sau modernism strident, în ideea că povestea din Carmen aparține lumii întregi, deci și continentului african.

În spectacolul de la BAM, A Man of a Good Hope, se regăsesc, la superlativ, toate calitățile companiei, protagoniștilor, regiei, muzicii și mișcării în scenă, care explică succesul obținut de Isango Ensemble, pe scenele oricărui continent, în fața unui public de operă educat, dar și a unui public obișnuit, în fața juriilor unor Festivaluri de Film celebre, precum cele de la Berlin, Cannes sau Chicago. 

Isango Ensemble cucerește audiențe de toate vârstele sau publicul meloman conservator ori, dimpotrivă, versatil, obsedat de nou și excentric.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News