EXCLUSIV Despre vizita Patriarhului Chiril în România
Vestea unei vizite a Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii la Bucureşti, la sfârşitul lunii viitoare, în timpul unor mari sărbători ale Bisericii noastre – Prăznuirea Sfântului Dimitrie, respectiv a Sfântului Dimitrie cel Nou –, constituie mai mult decât o surpriză. Penultima oară când un patriarh al Bisericii noastre a pus piciorul pe pământ rusesc a fost în august 1988, când Patriarhul Teoctist, însoţit de câţiva ierarhi, a luat parte la sărbătoririle consacrate Mileniului încreştinării ruşilor de către cneazul Vladimir.
Ultima vizită a unui patriarh român a fost efectuată de Teoctist în anul 2002, cu prilejul târnosirii Catedralei Hristos Mântuitorul, reconstruită pe locul celei dărâmate de Stalin în 1931. Cât priveşte ultima vizită a unui patriarh al Bisericii Ruse în România, aceasta s-a petrecut acum aproape patru decenii. Dacă în primii ani de patriarhat ai lui Justinian, acesta a mers de şapte ori în Rusia, în timpul lui Ceauşescu, naţionalismul şi antisovietismul său au afectat profund şi relaţiile bisericeşti româno-ruse. După căderea comunismului a apărut chiar un conflict între cele două Biserici legat de Biserica din Basarabia. În martie 1992, patriarhii din ţările cu Biserici naţionale ortodoxe i-au făcut o vizită la Constantinopol lui Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic înscăunat cu câteva luni înainte, în octombrie 1991.
A fost ultima oară când s-au întâlnit faţă către faţă patriarhul Rusiei şi cel al României. În toamna aceluiaşi an, după reactivarea Mitropoliei Basarabiei de către Sinodul nostru, Patriarhul Alexei al II-lea a trimis la Bucureşti o scrisoare mai mult decât insolentă; de aceea nu a fost dată publicităţii. Prin amabilitatea unui înalt ierarh care mă onora cu prietenia sa, am avut ocazia să o citesc şi am rămas consternat. În acelaşi an, Patriarhul Alexei al II-lea a acordat o autonomie câtorva Biserici de sub jurisdicţia Moscovei, între care şi Biserica din Basarabia, această autonomie fiind foarte departe de autocefalie.
[citeste si]
Aşa se face că astăzi cele mai mari Biserici Ortodoxe din lume sunt Biserica Rusiei şi Biserica României, întrucât Biserica Ucrainei, cu un număr mare de credincioşi, nu este autocefală. Tot în 1992 s-au constituit doi poli ai Ortodoxiei în Basarabia: unul reprezentând parohiile şi mânăstirile supuse Moscovei, acestea având o pondere de peste 90 la sută, respectiv o Biserică afiliată Sinodului de la Bucureşti, condusă de Mitropolitul Petru Păduraru, cu mai puţin de 10 la sută credincioşi, parohii şi o singură mânăstire. Asta şi din cauza persecuţiei şi ameninţărilor la care a fost supusă mereu Mitropolia aflată sub jurisdicţia Bucureştiului.
În decurs de 25 de ani, relaţiile bisericeşti dintre Bucureşti şi Moscova au rămas extrem de reci. Iată de ce vizita Patriarhului Chiril constituie realmente o surpriză. Deşi în lumea ortodoxă nu au existat cazuri de rezolvare a unor probleme politice cu mijloace bisericeşti, părerea mea este că vizita Patriarhului rus la Bucureşti peste o lună poate fi şi preambulul netezirii relaţiilor politice dintre cele două capitale. Precizez că poziţia Patriarhului rus – şi nu vreau să intru în detalii – este mai primaţială decât a celorlalţi patriarhi ortodocşi, deşi sobornicitatea (colegialitatea) este un termen eminamente slav. Mai reamintesc că un fapt în felul său fără precedent a fost întâlnirea de la Havana, din 12 februarie 2016, dintre Patriarhul Chiril şi Papa Francisc I. În fine, trebuie spus că până în momentul de faţă, diplomaticeşte vorbind, Biserica noastră a fost mult mai apropiată de Patriarhia Ecumenică şi de Biserica Elenă decât de Bisericile unor ţări ortodoxe slave. Un climat de răceală există şi între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Ecumenică, accentuat şi de pomenita întâlnire dintre Patriarhul Chiril şi Papa Francisc I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
