Românii se orientează spre o nouă destinație turistică după ce în Antalya prețurile au crescut considerabil.
Alin Burcea, CEO Paralela45 și preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism spune că mulți dintre români se orientează spre Alanya, după ce Antalya s-a scumpit. Orașul, situat în sudul Turciei, pe litoralul Mării Mediterane, la 140 km est de Antalya, a devenit un important centru turistic începând cu anii 1980, iar acum devine tot mai atractiv pentru turiștii români.
"În Antalya se pleacă din toate orașele din România care au aeroport. Avem Alanya. Este cu aterizare pe aeroportul din Alanya. De ce e mare cererea? Pentru că Antalya s-a scumpit destul de mult în ultimii 4-5 ani și atunci zona Alanya și Side, fiind mai ieftină, multă lume vrea să zboare acolo. Noi avem două zboruri: unul din Cluj și unul din București pe Alanya. Ca să vă dați seama, aeroportul din Alanya e cam cât e lungimea sălii, asta e tot, mic. E mult mai mare aeroportul din Brașov spre exemplu", a declarat Alin Burcea, CEO Paralela45 și preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, pentru reprezentanţii presei române în cadrul unui info-trip organizat în Antalya (Turcia).
Totuși, deși Alanya și Side atrag din ce în ce mai mulți turiști români, și în Antalya continuă să meargă un număr important de oameni. Se pare că scumpirile nu au dus la o scădere drastică al numărul te turiști români. Suntem pe locul 7 când vorbim de Antalya, pe locul 1 continuând a fi rușii, cu aproximativ 3, 6 milioane de turiști care își petrec vacanțele în Antalya.
"Și, bineînțeles, avem și Antalya. Aș vrea să vă dau o cifră. În mintea mea cel puțin ziceam: "domnule, s-a scumpit Antalya, a scăzut, că e greu, că hoteluri scumpe, că viața e grea". Am luat cifrele. În anul 2023 au fost 324 de mii de turiști în Antalya. Ghiciți câți au fost în 2024. Au fost 429 de mii, o creștere de 29%. Cum să zic, treaba e serioasă, sunt statistici. E vorba de turiști români care au aterizat pe aeroportul din Antalya și Alanya împreună. Suntem pe locul 7.
Pe locul 1, cu 3,7 milioane de turiști este Rusia. Eu sincer nu înțeleg, la ăștia e război, dar în continuare sunt pe locul 1 aici în Antalya. Pe locul 2 este Germania cu 3,6 milioane de turiști și după asta e Polonia. A crescut Azerbaidjanul... noi suntem pe locul 7. 424 de mii este o cifră importantă. Eu mă așteptam să fie în stagnare sau scădere, având în vedere că hotelurile acestea de lux se duc între 7-8 mii de euro de persoană, ori sigur că nu toți românii se duc în acele hoteluri, că nu a crescut economia României peste noapte, dar tocmai asta spun, că în Alanya și mai ales în Side, care este o stațiune foarte bună, cu nisip excepțional, merg din ce în ce mai mulți la tarife mai rezonabile", a mai spus Alin Burcea, CEO Paralela45 și preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Întrebat cu cât au crescut prețurile în Antalya, Alin Burcea a spus: "Nu știu exact, dar anul acesta față de anul trecut e sub 10%. Păi nu mai există piață. Dar în total 2020-2024 probabil creșterea medie a fost de peste 50%. Ce se întâmplă în Antalya? Este o inflație îngrozitoare. Păi noi plângem în România pe 6-7-8, ne punem pe pereți... ăștia au 100%.
Încercați să vă imaginați ce înseamnă inflație de 100%. Crește tot. Iar cheltuielile pe energie au crescut în acești 4 ani, toată perioada asta a fost 100%. Mai sunt rusoaice care stau pe aici și oamenii mi-au spus: "domnule, chiriile ni s-au dublat de la 150 de euro la 250-300 de euro". De ce? Au venit ruși și ucraineni, locuiesc aici. Au crescut prețurile peste tot și e presiune pe salarii. Adică oricum e greu, mă rog, au crescut salariile, dar au crescut foarte mult și prețurile, costurile cu energia electrică. În plus Antalya este scumpă și la modul obiectiv, nu doar la modul subiectiv".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu