EXCLUSIV  Destinația ideală de vacanță: Micul Paradis de la Mediterană, mult mai ieftin decât Grecia. Aici, un șezlong/zi costă doar 12 lei! FOTO

Foto: Andrei Itu DC News
Foto: Andrei Itu DC News

Află în articol o destinație ideală pentru vacanță!

În rândurile de mai jos voi detalia cum arată o destinație de vacanță, ce poate fi considerată ideală, din mai multe motive. Este vorba despre destinația Cipru, mai exact în partea de sud-est a insulei, în stațiunea Aya Napa. Supranumită Micul Paradis din estul Mediteranei, Aya Napa este considerată a fi cea mai frumoasă stațiune din Ciprul de Sud, care atrage turiști de toate vârstele: familii cu copii, tineri dornici de distracție sau cupluri aflate în luna de miere.

Dacă te cazezi la începutul stațiunii vei avea parte de mai multă liniște. Dacă dorești o atmosferă vibrantă va trebui să alegi unități de cazare spre centrul stațiunii.

16 plaje Blue Flag în Aya Napa. Care sunt prețurile

În stațiunea Ayia Napa se află 16 plaje Blue Flag, care sunt considerate printre cele mai frumoase din Europa. Blue Flag este un criteriu sau o distincţie care oferă garanţia faptului că nisipul şi apa sunt curate. Dacă ne referim la prețuri, fie că vorbim despre cât costă o noapte de cazare, fie prețurile la meniul de la restaurante, produse alimentare din supermarketuri, suveniruri etc. acestea sunt aproape neschimbate față de 2023.

Mai mult, nici tarifelele la șezlonguri și umbrelele de soare de pe plaje nu s-au modificat, cel puțin la Plaja Makronissos, din Aya Napa. Tariful este unul accesibil, respectiv: 2,50 euro/zi fiecare. Da, ați văzut bine! 2,50 euro/fiecare, față de alte țări, unde 5 euro a fost prețul de închiriere al unui șezlong la începutul lunii iunie 2024.

Plaja Makronissos și Plaja Nissi, cele mai populare din Aya Napa

Plaja Makronissos se remarcă prin apa cristalină, cu intrare lină în mare, potrivită pentru familiile care au copii mici. Este una dintre cele mai populare plaje din Ayia Napa, alături de plaja Nissi. Plaja Makronissos este localizată aproape de drumul principal care traversează stațiunea. De menționat este faptul că plaja poate deveni extrem de aglomerată și, uneori, poți să nu mai găsești șezlonguri sau umbrele dacă nu ajungi dis-de-dimineață. Seara însă nu este aglomerație.

Cu privire la istorie și cultură, Ciprul de Sud are un trecut bogat și îndelungat, cu numeroase urme ale diferitelor civilizații care și-au lăsat amprenta. Moștenirea culturală și religioasă a insulei se poate observa prin bisericile bizantine. Mai mult, chiar și pe unele plaje se pot observa mici bisericuțe.

Capitala Larnaca. Principalele atracții. De ce este Larnaca promovată ca fiind orașul Sfântului Lazăr

Printre obiectivele turistice de vizitat în capitala Larnaca se numără: Biserica bizantină Sfântul Lazăr, centrul creștinismului ortodox al poporului cipriot, Cetatea Larnaca, o fortificație construită în timpul de dominație Francă, o cetate care mărginește Plaja Palmierilor din centrul turistic al orașului. Evident, găsești numeroase restaurante, terase, unde poți savura din specialitățile locului.

Biserica bizantină Sfântul Lazăr - importanța

Sfântul Lazăr, cel înviat după 4 zile din morți de către Mântuitorul Iisus Hristos a fost nevoit să se refugieze din cauza fariseilor și cărturarilor care doreau să îl ucidă. Astfel, Sfântul Lazăr a trăit în Cipru încă 30 de ani. Mai mult, a ajuns episcop, iar în cinstea lui s-a ridicat o biserică bizantină admirabilă, construită în secolul al 9-lea.

În interiorul bisericii, în partea dreaptă, într-o cutie argintie îi sunt păstrate sfintele moaște, iar la subsolul bisericii, sub altar, este păstrat mormântul gol al Sfântului Lazăr. Biserica este localizată într-o piațetă decorată cu steaguri grecești, cipriote, dar și galbene, cu simbolistica Imperiului Bizantin.

În concluzie, Ciprul de Sud este o destinație de vacanță care poate fi luată în considerare, ca raport calitate - preț pentru serviciile folosite, dar și ca atracții turistice!

FOTO: Andrei Itu - DC News

Citește și - Destinația de vacanță unde românii nu se mai înghesuie. Au crescut atât de mult prețurile încât poate ajunge un sejur și la 10.000 de euro/ VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel