Noi cercetări răstoarnă credinţele populare despre măştile sanitare, în contextul coronavirusului. Deşi acestea ar trebui să ne protejeze, se pare că sunt, de fapt, un loc în care bacteriile prosperă.
Publicitate
Cercetătorii americani au tras un semnal de alarmă după primul deces cauzat de coroanvirus în SUA (pe 29 februarie, în Seattle) şi au anunţat că măştile sanitare fac mai mult rău decât bine.
Medicul specialist Eli Perencevich, profesor de medicină şi epidemiologie la Universitatea Iowa, a făcut mai multe declaraţii în acest sens.
”O persoană cu sănătate medie nu are nevoie de mască şi nici nu ar trebui să o poarte. Nu există nicio dovadă că purtatul măştilor protejează în vreun fel. Mai ales că mulţi oameni le poartă incorect, iar asta poate creşte riscul unei infecţii", a spus medicul, conform Forbes.
Având în vedere că virusul nu se transmite pe cale aeriană, ci prin contact direct, măştile chirurgicale pe care le poartă cele mai multe persoane sunt inutile. "Masca este utilă doar dacă sunteţi bolnavi şi ieşiţi din case. Altfel, nu au niciun efect. Dacă aveţi gripă, o răceală simplă sau chiar COVID 19, atunci e bine să purtaţi o mască pentru a-i proteja pe ceilalţi. De asemenea, dacă aveţi grijă de cineva care are coronavirus, e bine să purtaţi o mască doar în preajma acelei persoane", a mai explicat dr Perencevich.
Există mai multe tipuri de "măşti". Unele au rolul de a reduce expunerea la particule aeriene, ceea ce înseamnă că protejează atât purtătorul de viruşi şi bacterii, cât şi pe cei din jur, dacă purtătorul este bolnav. Acestea se cheamă "respiratorii", şi sunt folosite de medicii care lucrează cu persoane infectate.
Dar, potrivit dr Perencevich, nicio mască nu oferă protecţie sută la sută. Purtătorii ar trebui să fie conştienţi de faptul că, indiferent de tipul de mască folosit, anumite bacterii pot pătrunde prin material. "Masca poate crea un fals sentiment de securitate. Spre exemplu, degeaba o porţi, dacă nu te speli pe mâine înainte să o pui pe faţă şi după ce o dai jos", a mai explicat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu