Experții care lucrau la restaurarea unei fresce renascentiste despre Invierea lui Iisus, aflată la Vatican, au descoperit un detaliu rămas neobservat vreme de secole, care ar putea fi prima reprezentare europeană despre amerindieni.
[caption id="attachment_312534" align="alignleft" width="310"] Sursa foto: huffingtonpost.com[/caption]Într-un articol publicat la 27 aprilie în L'Osservatore Romano, publicaţia semioficială de la Vatican, Antonio Paolucci, directorul Muzeului Vaticanului, spune că acel detaliu, rămas neobsevat vreme de multe secole, a fost descoperit într-o scenă despre Învierea lui Iisus, pictată de un maestru din timpul Renaşterii, Pinturicchio, informează huffingtonpost.com, scrie jurnalul.ro.
Acoperită de secole cu straturi de funingine, pictura a relevat experţilor care lucrau la restaurarea ei o scenă interesantă, în care apar bărbaţi goi, purtând pe cap coroane de pene şi care par să danseze. Un bărbat călare este şi el, de asemenea, vizibil în acea scenă.
Potrivit lui Antonio Paolucci, fresca realizată de Pinturicchio datează din anul 1494, la doar doi ani după ce Cristofor Columb "descoperise" cele două Americi.
Fresca este localizată în așa-numitul Apartament Borgia din Palatul Apostoloc de la Vatican, constituit din trei camere folosite în trecut de papa Alexandru al VI-lea, celebrul şi infamul Rodrigo Borgia.
Reprezentarea din acea acea frescă este în concordanţă cu povestirile lui Columb care spunea că a fost salutat de bărbaţi goi, pictaţi cu negru şi roşu şi care dansau pentru exploratorii europeni sosiţi de pe mare pe ţărmul a ceea ce ei credeau pe atunci că era Asia de Est.
Antonio Paolucci spune că papa Alexander al VI-lea (Rodrigo Borgia), care era spaniol, avea legături strânse cu monarhia spaniolă, care finanţase expediţia lui Columb.
Ales papă în 1492, Alexandru al VI-lea a arătat un interes particular faţă de continentul nou descoperit. În 1493, el a publicat documentul care împărţea Lumea Nouă, al cărei teritoriu nu era încă explorat, între Spania şi Portugalia, principalele puteri navale ale lumii din acea vreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News