Pentru prima dată în istoria României, un contingent al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti a defilat,de 1 Decembrie, la parada militară organizată de Ziua Naţională. Este vorba de Detaşamentul Călare din cadrul PLMB - format din 24 de călăreţi - care, în acest an, şi-a îndeplinit cu succes toate misiunile executate în domeniul ordinii şi siguranței publice în Capitală.
Detaşamentul Călare din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti a fost înfiinţat în anul 2009 din dispoziţia primarului general al Capitalei, Prof. Univ. Dr. Sorin Oprescu. Unitatea este una de elită a PLMB care acţionează în domeniul siguranţei şi ordinii publice la nivelul Capitalei. Pregătiţi special pentru acest tip de armă, agenţii locali folosesc cai din rasele sport românesc, lipiţan, pursânge englez sau frizian olandez - antrenaţi pentru misiuni de ordine publică.
Din 2009 şi până în prezent poliţiştii călare au efectat peste 1.000 de misiuni având rezultate remarcabile pe linia prevenirii faptelor antisociale și combaterii comerțului ilicit. Din acest an, Detașamentul Călare participă la misiuni de patrulare în toate zonele importante ale Capitalei. Agenții Detașamentului Călare au împiedicat câteva zeci de tâlhării, au aplanat o serie întreagă de scandaluri și au prins în flagrant hoți și consumatori de droguri. Una dintre patrulele detașamentului s-a remarcat în urmă cu două luni atunci când a salvat de la moarte un tânăr care se aruncase în lacul Tineretului.
Prin apariţia Detaşamentului Călare din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, capitala României a intrat în rândul marilor oraşe ale Europei care menţin tradiţia şi folosesc eficient Poliţia Călare în domeniul ordinii publice.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News