DETECTOR de METALE. Tezaur de monede MEDIEVALE

Un tezaur ce include circa 60 de monede, majoritate din argint, datând de la finalul Evului Mediu, a fost descoperit la marginea unui drum din zona localităţii Fetindia.

„Un prim lot, de 29 de monede din argint, a fost descoperit, în luna martie, de un detectorist, aşa cum îi numim noi, din Zalău, în zona numită 'Între dealuri', la marginea unui drum ce face legătura între localităţile Fetindia şi Meseşenii de Jos. Zona e situată mai aproape de hotarul satului Fetindia, iar monedele au fost găsite cu ajutorul unui detector de metale”, a declarat Horea Pop, şeful secţiei de arheologie din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Legea obligă predarea obiectelor

„Cel care le-a descoperit a procedat conform legii, respectiv le-a predat la primăria comunei Meseşenii de Jos, de unde au ajuns la Direcţia pentru Cultură. De acolo, vor fi date spre păstrare, cel mai probabil, muzeului din Zalău”, a completat Horea Pop, pentru Agerpres.

Acesta a adăugat că în locul unde au fost găsite primele monede cercetările au fost continuate de către specialiştii muzeului, care au mai descoperit 39 de monede, din care cinci de bronz, iar restul din argint.

Tezaur din Evul Mediu transilvănean

„Este vorba de un tezaur de monede din argint datând de la mijlocul secolului XVII până la mijlocul XVIII. Unele sunt găurite, deci au fost prinse într-o salbă. Specialiştii noştri lucrează acum la curăţarea şi identificarea monedelor, dar majoritatea par a fi monede din Imperiul Austro-Ungar", a adăugat Horea Pop.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel