În 1973 Israelul s-a aflat în unul din cele mai dificile momente ale existenței sale ca urmare a atacului surprinzător declanșat chiar de sărbătoarea Yom Kippur care poartă și numele războiului.
În războiul de Yom Kippur Israelul a fost atacat simultan de Egipt și Siria, care au avut susținerea mai multor state arabe. Obiectivul era recâștigarea teritoriilor pierdute în 1967. Trupele egiptene au atacat înaintând în peninsula Sinai, în timp ce Siria a atacat dinspre Înălțimile Golan. Atacul a fost surprinzător deși serviciile de informații au avut date cu privire la faptul că state arabe pregătesc ceva major. Israelul a fost însă „adormit” de retorica acestora care la nivel public au susținut mereu, în special Egiptul, că nimeni nu mai dorește o confruntare militară.
Războiul de Yom Kippur din 1973 avea loc la puțin timp după Războiul de 6 Zile din 1967 când Israelul a aflat planurile de atac ale Egiptului, Siriei și Iordaniei și a spulberat armatele celor trei state, printr-un atac preventiv fulgerător.
În 1973 premierul Golda Meir - prima și singura până în prezent premier femeie - s-a confruntat cu o situație mult mai grea. Atacul coordonat al Egiptului și Siriei a fost unul masiv, în nord sirienii invadând cu peste 2.000 de tancuri. Situația era atât de grea încât Golda Meir a dispus mobilizarea generală, sirienii fiind cu greu opriți reușind să avanseze până la aproximativ 40 de kilometri de Tel Aviv.
Între timp Armata Israelului a preluat inițiativa și a împins peste graniță forțele arabe invadatoare. Și Războiul de Yom Kippur (1973) a fost câștigat de Israel.
În cele din urmă, pe 17 septembrie 1978, au fost semnate celebrele acorduri de pace de la Camp David, SUA, între preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat şi premierul Israelului, Menachem Begin. Ele au fost ulterior parafate și de președintele american Jimmy Carter.
Situația dificilă în care s-a aflat Israelul în 1973 a ridicat întrebarea privind deținerea sau nu de către Israel a armei nucleare.
Istoricul Ovidiu Raețchi, în cea mai recentă carte a sa „Excentricii. Diplomația secretă din 1977”, amintește o discuție între delegațiile egiptene și israeliene care a avut loc în noiembrie 1977 la Ierusalim, într-o atmosferă destinsă la un pahar de whisky, la Kind David Hotel. Se întâmpla după războiul din 1973 când relațiile dintre Israel și Egipt intrau într-o sferă de normalizare.
Episodul e memorat de diplomatul egiptean Boutros Boutros-Ghali:
Mustafa Khalil (n.r. - liderul partidului Uniunea Arabă Socialistă, apropiat pe atunci al președintelui egiptean Sadat și ulterior premier al Egiptului) m-a uimit cu cunoașterea problemelor militare. Brusc, s-a întors către Weizman (n.r. - Ezer Weizman, fost comandant militar al Armatei israeliene, la vremea respectivă ministru al Apărării și ulterior președintele Israelului) și l-a întrebat: Are Israelul bomba atomică? Ministrul Apărării nu a răspuns. S-a ridicat de la locul lui, cu paharul gol, și a mers foarte încet către o masă din apropiere pentru a-l umple cu whisky. A început să bea. Apoi a început să vorbească despre un alt subiect, ca și cum nu ar fi auzit întrebarea” (Ovidiu Raețchi, Excentricii Diplomația secretă din 1977, editura ART, 2023, pp. 19-20).
Dialogul e un remarcabil exemplu pentru ambiguitatea strategică a Israelului în ceea ce privește deținerea de arme nucleare, o politică consecventă, în 2023 identică cu 1977.
Azi e însă Secretul lui Polichinelle faptul că Israelul deține arme nucleare.
Oficial doar SUA, Federația Rusă, Marea Britanie, Franța, China, India și Pakistan dețin armament nuclear. Coreea de Nord a efectuat și ea primul test nuclear în 2006, însă nu există confirmări oficiale cu privire la deținerea de focoase.
Cert e că potrivit unui raport al Consiliului de Apărare a Resurselor Naturale și al Federației Oamenilor de Știință Americani, publicat în 2010, Israelul deține probabil câteva zeci de focoase nucleare, numărul maxim înaintat de raport fiind - 200.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu