Deutsche Bank anunţă concedieri şi reducerea numărului de sucursale

FOTO: Freepik @pch.vector
FOTO: Freepik @pch.vector

Deutsche Bank va concedia aproape 2.000 de persoane la divizia sa de retail în 2025 şi va reduce semnificativ numărul de sucursale, ca parte a strategiei de scădere a costurilor, a informat directorul general Christian Sewing, transmit DPA şi Reuters. 

Cifra privind concedierile nu a mai fost anunţată până acum şi vine într-un moment în care cea mai mare bancă din Germania vrea să-şi îndeplinească până la finalul anului o serie de obiective financiare ambiţioase.

„Vom reduce din nou numărul de sucursale, aşa cum am planificat în acest an, într-un număr destul de semnificativ, atât la Deutsche Bank cât şi la Postbank”, a declarat Sewing. Acesta a explicat că deja au fost luate în calcul costurile legate de concedieri.

Anul trecut, Deutsche Bank a închis 125 de sucursale şi a indicat că tendinţa va continua în următorii ani. Deutsche Bank se concentrează către operaţiunile bancare digitale şi intenţionează să sporească apelurile video şi consultaţiile prin telefon pentru clienţii privaţi. Pe plan global, Deutsche Bank are în prezent aproximativ 90.000 de angajaţi. În Germania, Deutsche Bank operează aproximativ 380 de sucursale şi încă 470 sunt operate prin subsidiara sa Postbank.

Banca se aşteaptă ca măsurile de restructurare să îmbunătăţească rentabilitatea capitalului (ROE) la peste 10% în 2025, de la 4,7% anul trecut. În 2024, performanţa financiară a Deutsche Bank a fost sub aşteptări iar profitul înainte de taxe a scăzut cu 7%, la 5,3 miliarde de euro, comparativ cu 2023. 

VEZI ȘI: Mulți ruși și-au văzut economiile din bănci șterse peste noapte. Cei care aveau bani în dolari au fost mai protejați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
NoMy - smt4.5.3
pixel