Președintele României, Klaus Iohannis, este „sfătuit rău” și „a debutat cu stângul în noua sa funcție”, potrivit Deutsche Welle.
„Din păcate, noul preşedinte, cel investit cu speranţe imense, probabil exagerate, în măsura în care are în faţă o misiune extrem de grea şi mijloace politice destul de puţine şi de precare spre a o îndeplini, a debutat cu stângul în noua sa funcţie”, se arată într-un editorial semnat de Petre M. Iancu.
„Sfătuit rău, Iohannis, a cărui sarcină supremă nu este doar prezervarea securităţii României şi deci şi a alianţelor ei externe, ci şi să constituie un reper moral pentru concetăţenii lui, a ales să-şi înceapă cariera prezidenţială decorând un simpatizant legionar. Fireasca reacţie alarmată a unui ONG monitorizând antisemitismul în România n-a întârziat să aibă loc”, apreciază jurnalistul de la Deutsche Welle.
Klaus Iohannis a oferit prima decoraţie din mandatul său preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România, braşoveanul Octav Bjoza. Acesta a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în timpul comunismului şi a trecut prin 14 penitenciare.
Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA România) a afirmat, însă, într-un comunicat, că „ia act, cu dezamăgire, de decizia Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul National "Steaua Romaniei" în grad de Cavaler unui deținut politic care se afișează public cu un partid susținător al Mișcării Legionare și al neo-nazismului”.
Octav Bjoza a respins însă aceste acuzații. „Este revoltător! Nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată antisemit. În temniță am fost educat să nu privesc oamenii după etnie, culte sau politici. Eram doar luptători anticomuniști acolo, nu făceam deosebire care este legionar, țărănist, cuzist sau că n-avea nicio culoare politică. Sunt împotriva oricăror extremisme, fie de stânga, fie de dreapta”, a spus Octav Bjoza.
Pe de altă parte, jurnalistul de la Deutsche Welle atrage atenția și asupra echipei de consilieri și vorbește despre „un deficitar instinct prezidenţial pentru alegerea sfetnicilor săi, dacă o exceptăm pe excelenta sa purtătoare de cuvânt”.
„Or, în ciuda criticilor îndreptăţite pe care le-au stârnit din capul locului unele din opţiunile sale, noul preşedinte a ales să-şi aducă aproape şi inşi parţial discreditaţi, ori cel puţin controversaţi, cu un bilanţ reformist, ori în materie de memorie şi propensiune pro-occidentală, prea anemic ca să fie bine României viitoare”, se arată în articol.
„E cert că şi preşedintele şi alţii mai au timp să înveţe. În fond, nimeni nu s-a născut maestru. Să sperăm aşadar că, la cumpăna dintre ani, înţelepciunea, la Cotroceni şi aiurea, va reveni în prim plan şi va spori decisiv”, conchide jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu