Deva: Grav accident. Două fetițe rănite

 Şapte persoane, între care două fetiţe cu vârstele de 8 şi 13 ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie ce a avut loc sâmbătă dimineaţă pe DN 7, în zona localităţii Leşnic, între Deva şi Ilia, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. 

Potrivit primelor informaţii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini, fiind nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru a putea fi scoşi din autovehicule. 

Pentru salvarea victimelor, care prezintă traumatisme, la locul accidentului au fost mobilizate şase echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi SMURD, alături de pompieri militari de la unităţile din Deva şi Ilia. 

Răni grave 

"Răniţii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva. Răniţii au vârstele cuprinse între 8 şi 62 de ani", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. 

Victimele accidentului prezintă diferite traumatisme, unele fiind localizate în zona toracelui, abdomenului, fracturi şi contuzii, conform evaluărilor făcute de medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara. 

"Fetiţa de opt ani prezintă plăgi tăiate în regiunea inghinală, iar fata de 13 ani are un traumatism cranian şi plăgi contuze frontal", a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu. 

Circulaţia rutieră pe DN 7 este blocată pe ambele sensuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel