Nouă din cele peste 30 de persoane care au fost duse, joi, la audieri la sediul DIICOT Hunedoara, fiind suspectate de apartenenţă la o grupare infracţională care făcea trafic cu utilaje agricole furate din străinătate, cu un prejudiciu de peste patru milioane de euro, au fost reţinute.
Cele nouă persoane au fost reţinute în noaptea de joi spre vineri pentru constituire de grup infracţional organizat şi furturi de utilaje din ţări al Uniunii Europene, scrie Mediafax.
Potrivit şefului BCCOA Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, pe numele a nouă dintre cele peste 30 de persoane din Hunedoara, Alba, Sibiu, Bucureşti, Argeş, Bistriţa, Satu Mare, suspectate că fac parte dintr-o grupare organizată cu peste 50 de suspecţi, care făcea trafic cu utilaje agricole, au fost emise ordonanţe de reţinere de către procurorii DIICOT Hunedoara.
Cele nouă persoane urmează să fie duse la Tribunalul Hunedoara cu propunerea de arestare preventivă.
Peste 30 de persoane din şapte judeţe au fost duse, joi, la audieri la sediul DIICOT Hunedoara, fiind suspectate că făceau parte dintr-o grupare infracţională specializată în trafic cu utilaje agricole furate din străinătate, prejudiciul fiind calculat la peste patru milioane de euro.
Şeful BCCOA Alba Iulia declara că gruparea era formată din peste 50 de suspecţi care făceau trafic cu utilaje agricole furate din ţări ale Uniunii Europene.
Până în prezent, au fost identificate şi indisponibilizate 50 de utilaje provenite din furturi, iar prejudiciul estimat la acest moment este de peste patru milioane de euro.
Şeful BCCOA Alba Iulia preciza că fiecare dintre membrii grupării infracţionale avea sarcini precise.
"Unii identificau ferme private din Franţa, Italia, Grecia, Ungaria. Pe timp de noapte, pătrundeau prin efracţie în ele şi sustrăgeau cu chei potrivite utilajele, le încărcau în tiruri. Alţii le contrafăceau documente de provenienţă şi de însoţire şi le aduceau în ţară. Aici contrafăceau seriile de identificare şi documentele de provenienţă şi le vindeau la mult sub preţul de piaţă al utilajelor", spunea comisarul şef Berbeceanu.
El a declarat că anchetatorii mai au în vedere şi alte persoane suspectate că au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu