Dexter capătă... aripi! Vezi AICI cum va arăta sezonul 6 din serialul tău favorit

Alegeri prezidentiale 2024

Fanii serialului TV "Dexter" vor avea parte de schimbări neobișnuite. Producătorii i-au promis lui Michael C. Hall (foto) că în noul sezon, care va apărea în toamna acestui an, vor explora  tema credinței. Decizia celor de la Showtime vine la aproape un an după ce actorul a reușit să învingă cancerul.

Autor: Robert Sandu

La fel ca în precedentul sezon, în noul sezon, Dexter va întâmpina dificultăți în a-și crește singur copiii. În plus, sora sa, Debra devine din ce în ce mai insistentă, motiv pentru care este din ce în ce mai dificil pentru el să-și țină ascuns întunecatul secret.

Ca temă, sezonul 6 se va întrepta într-o direcție total diferită, una care până acum nu a fost explorată deloc de către realizatori: credința. Legat de acest aspect, personaje noi vor apărea în peisaj și vor deveni cu timpul prietenii lui Dexter.

Actorul nominalizat la Oscar Edward James Olmos îl va interpreta pe Gellar, un profesor de istorie religioasă, iar Mos Def va juca rolului unui fost pușcăriaș care și-a găsit misiunea în viață: aceea de a ajuta alți foști deținuți ca el. Colin Hanks intră și el în scenă în persoana unui restaurator de antichități la muzeul din Miami.

Așadar, se anunță o toamnă plină de evenimente pentru detectivul-criminal Dexter Morgan. La fel și pentru fanii popularului serial de televiziune, premiat în 2010 cu două  Globuri de Aur - pentru cel mai bun actor în rol principal (Michael C. Hall) și cel mai bun actor în rol secundar (John Lithgow)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel