Locuitorii din Delta Dunării au surprins bărci de mare viteză care intrau direct în stolurile de pelicani.
Locuitorii din Delta Dunării au trimis Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării filmări în care bărcile de mare viteză intră direct în stolurile de pelicani din rezervația biosferei:
„În urma campaniei inițiate de Asociația Delta Dunării, cu privire la dezastrul ecologic pe care îl fac bărcile în viteză, în acele produse toxice “excursii de o zi în Delta Dunării” cu plecare din București, am primit reacții îmbucurătoare din deltă.
Oamenii au început să ne trimită pe mail sau pe Messenger, fotografii și filmări cu bărci care circulă cu viteză foarte mare pe canale, bărci care intra direct în stolurile de pelicani. Toți își exprimă speranța că poate cineva va opri acest dezastru ecologic perpetuat, de ani de zile în Delta Dunării! Toate aceste materiale vor fi transmisie către ARBDD, Garda de Mediu și alte instituții de control în Rezervație și respectiv către mass-media. Acest dezastru trebuie să înceteze!“, a precizat președintele Asociației Delta Dunării, Cătălin Țibuleac.
În urmă cu două luni, Cătălin Țiibuleac, președintele Asociației Delta Dunării, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, exact despre această problemă care duce la degradarea rezervației.
În cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației Delta Dunării, a vorbit despre oportunitățile pe care Rezervația Biosferei le oferă pentru turiști:
„Sunt operatori pe o anumită nișă din turismul deltaic care încearcă să obțină câștiguri facile pe o vacanță intensă, dar, din păcate, atât de intensă încât turistul care vine nu înțelege nimic. Din contră, un astfel de turist nu va mai reveni în România. Ba mai mult, le va spune și altor prieteni Am fost, dar nu am înțeles mare lucru. În turism există o vorbă Un turist mulțumit va aduce după el un al doilea turist, un turist nemulțumit va goni alți zece turiști. Acest principiu trebuie avut în vedere. Din păcate, există operatori care promovează un astfel de turism“ e de părere Cătălin Țibuleac.
„În aceste condiții, turistul vine la mal, se îmbarcă într-o șalupă de mare viteză, este plimbat 2-3 ore în Deltă, pe viteze foarte mari care afectează mediul, eventual are un prânz undeva în Deltă, iar apoi se întoarce. Un astfel de turist nu lasă foarte mulți bani în destinație, nu este dezirabil. Un turist trebuie să știe că Delta are foarte mult de oferit, însă nu o poate face de azi pe mâine. E necesar ca turiștii să aleagă vacanțe de minim cinci nopți în care aceștia să poată vizita obiectivele, să simtă frumusețea Deltei, să viziteze plajele sălbatice, să viziteze principalele puncte de interes, aici mă refer la orașe precum Sulina unde sunt zone de vizitat care îți oferă o experiență de neuitat (...)“(citește continuarea AICI).
CITEȘTE ȘI - Cătălin Țibuleac: Excursiile de o zi în Delta Dunării sunt un produs turistic toxic pentru natură
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu