Crucea Roșie susține că Marocul ar putea avea nevoie de ajutor "luni sau chiar ani de zile", după cutremurul devastator.
Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a alertat sâmbătă comunitatea internaţională în legătură cu faptul că este important ca Marocul să fie ajutat, după seismul devastator, evocând nevoi ce ar putea dura "luni sau chiar ani de zile", informează Agerpres, citând AFP.
"Ne bazăm pe luni, chiar ani de răspuns", a atenţionat Hossam Elsharkawi, directorul regional pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
Bilanţul provizoriu al puternicului cutremur care a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost revizuit în creştere, ajungând la 1.037 de morţi, potrivit Ministerul de Interne marocan. De asemenea, în urma seismului au fost rănite 1.204 de peroane, "dintre care 721 sunt într-o stare critică", a adăugat ministerul într-un comunicat.
Conform presei din Maroc, acesta este unul dintre cele puternice seisme care au lovit regatul până acum.
Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat sâmbătă "bulversat" după cutremurul care a avut loc în Maroc şi a propus ajutorul Franţei, informează AFP.
"Suntem cu toţii bulversaţi după teribilul seism din Maroc. Franţa este gata să ofere primul ajutor", a declarat Macron pe reţeaua socială X (ex-Twitter), înainte de a sosi la New Delhi pentru summitul G20.
Într-un mesaj adresat regelui Marocului, Mohammed al VI-lea, Macron şi-a exprimat "puternica emoţie" şi "durerea profundă" în faţa "teribilei drame" care s-a soldat cu cel puţin o mie de morţi în Maroc, potrivit unui bilanţ provizoriu.
"Gândurile mele se îndreaptă către familiile şi apropiaţii victimelor dispărute, precum şi către răniţi", a scris Macron, prezentând "condoleanţele sale şi cele ale poporului francez".
"Franţa este gata să mobilizeze mijloacele necesare pentru a răspunde eventualelor solicitări din partea Regatului Maroc şi pentru a oferi o asistenţă imediată în această fază critică de urgenţă, iar atunci când va veni timpul - sprijinul necesar pentru reconstrucţie", a mai declarat Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News