Dezastru în PMP. Conducerile a 20 de filiale au fost demise

Conducerile a 20 de filiale PMP din judeţul Iaşi au fost demise în urma rezultatelor slabe înregistrate la alegerile locale, filialele din aceste localităţi, unde s-au obţinut scoruri de doi sau trei la sută, urmând să fie coordonate de consilierii judeţeni, până la desemnarea unor şefi interimari.

Alegeri prezidentiale 2024

Prim-vicepreşedintele PMP Iaşi deputatul Petru Movilă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în 20 de localităţi din judeţ, conducerile filialelor au fost demise, în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale. ”Este vorba de comunele în care atât PMP, cât şi UNPR, au scos doi-trei la sută la locale.

Aceste organizaţii vor fi coordonate de consilierii judeţeni, cinci la număr, până la desemnarea unor conduceri interimare. Vom reface acolo organizaţiile, pentru a nu avea surprize la alegerile din toamnă”, a spus Petru Movilă. La rândul său, liderul organizaţiei judeţene a PMP Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu, a spus că fuziunea PMP-UNPR se apropie de final în judeţul Iaşi, el precizând că nu sunt probleme în armonizarea relaţiilor dintre cele două partide, scrie realitatea.net.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel