Gradul mic de promovabilitate la această sesiune de Bacalaureat ar putea reprezenta o adevărată mană cerească pentru universităţile particulare. Cum la sesiunea de bacalaureat din această vară rezultate par a fi cele mai proaste de la Revoluţie şi până acum, la toamnă universităţile particulare vor avea destulă „marfă“ dintre cei care vor reuşi să promoveze examenul în sesiunea din august şi care au pierdut şansa de a se înscrie pentru un loc „la stat“.
Până atunci, toţi cei care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat din sesiuena iunie 2011, în afară de cei 661 elevi care au fost eliminaţi în timpul testelor, se vor pregăti pentru sesiunea de Bacalaureat din August. Astfel potrivit ministerului Educaţiei şi Cercetării, în perioada 11-15 iulie vor avea loc înscrierile pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2011, care se va desfăşura în perioada 22 august-2 septembrie. Bacalaureatul are trei probe orale şi trei scrise. Elevii care au urmat liceul în altă limbă decât româna vor susţine, în plus, o probă orală şi una scrisă de limbă maternă.
S-au afişat primele rezultate la Bacalaureat. Caută nota, după numele elevului
Prima probă a examenului a celei de-a doua sesiuni de bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română, se va desfăşura în perioada 22-23 august, fiind urmată de proba orală la limba maternă în intervalul 22-24 august. Între 23 şi 24 august va fi susţinută proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţionala, urmând ca proba de evaluare a competenţelor digitale să aibă loc în perioada 25 -26 august.
Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, va avea loc la 29 august, urmând ca celelalte trei să se desfăşoare în intervalul 30 august-2 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News