Preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare, Silviu Bian a declarat că aproximativ 54.000 de absolvenţi s-au înregistrat ca şomeri, însă aproape 42.000 dintre ei nu beneficiază de indemnizaţia de şomaj din cauza faptului că nu au ştiut că au doar 60 de zile pentru a solicita acest lucru.
Din datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), până în 25 septembrie au fost înregistraţi ca şomeri aproximativ 54.000 de tineri absolvenţi. Dintre aceştia, 41.851 beneficiază doar de măsuri active de ocupare (consiliere, formare profesională, mediere în muncă) fără să primească indemnizaţie de şomaj, informează Realitatea.
"Nu s-au înscris la timp. Mulţi tineri nu au ştiut că trebuie să se înregistreze în 60 de zile de la absolvire pentru a putea beneficia de indemnizaţia de şomaj", a declarat preşedintele ANOFM.
Silviu Bian a declarat că, de anul viitor, ANOFM se gândeşte să organizeze mai multe acţiuni cu elevi din clasele a XI-a şi a XII-a şi cu studenţii din ultimii ani pentru a-i informa despre facilităţile de care pot beneficia şi de paşii pe care trebuie să-i urmeze.
Şeful ANOFM a mai spus că sunt mulţi absolvenţi care au luat Bacalaureatul şi s-au înregistrat ca şomeri pe perioada verii pentru a beneficia de indemnizaţia de 250 de lei.
"E dreptul lor", a explicat Bian.
Silviu Bian a declarat că numărul tinerilor care îşi caută un loc de muncă este îngrijorător, rata şomajului în rândul tinerilor între 16 şi 25 de ani reprezentând 27 la sută din rata totală a şomajului.
Preşedintele ANOFM a declarat că numărul mare al tinerilor care sunt în dificultate din cauză că nu-şi găsesc un loc de muncă "este îngrijorător" şi că se gândeşte ca, începând cu anul viitor, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi să fie organizată în luna octombrie, adică după începerea anului universitar.
Silviu Bian a precizat că tinerii pot beneficia de anumite facilităţi dacă intră pe piaţa muncii imediat după absolvire şi, în acelaşi timp, sunt stimulaţi şi angajatorii.
Întrebat dacă numărul angajatorilor care solicită subvenţii pentru încadrarea tinerilor a crescut, având în vedere că înainte de începerea crizei economice solicitările de acest tip erau aproape inexistente, şeful ANOFM a declarat că s-a ajuns aproape de starea normală, fiind cheltuiţi anual cam 80 la sută din banii alocaţi în acest scop.
Din datele înregistrate de ANOFM, în primele şase luni ale anului, 3.123 de persoane au fost angajate prin subvenţionarea locurilor de muncă.
"Bani sunt pentru toţi tinerii şi se pot face şi rectificări, în funcţie de nevoi", a mai spus Bian.
Preşedintele ANOFM a mai spus că numărul absolvenţilor, care sunt înregistraţi ca şomeri, ar putea să scadă odată cu începerea anului universitar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News