Kamala Harris, vicepreședintele SUA, a reacționat după prima dezbatere prezidențială dintre Joe Biden și Donald Trump, candidații la Casa Alba.
Vicepreședintele Kamala Harris a reacționat după prima dezbatere prezidențială dintre Joe Biden, actualul președinte al SUA, și Donald Trump, fost președinte, candidații la Casa Albă.
Harris a afirmat într-o intervenție la CNN că această primă dezbatere a mers prost pentru Biden, dar că a avut ”un final puternic”
”Da, a existat un început lent, dar a fost un final puternic”, a declarat Harris la începutul interviului cu prezentatorul CNN Anderson Cooper, la o oră după încheierea dezbaterii.
Mai mulți dintre liderii democrați se gândesc dacă nu e momentul ca Joe Biden, 81 de ani, să renunțe la candidatură, a afirmat Cooper, care a întrebat-o pe Harris ce părere are despre acest subiect, mai ales în urma prestației de la dezbatrea preziențială.
Kamala Harris a răspuns că ea a văzut ”ceea ce au văzut și cetățenii americani” și că ”ideile și prestația au arătat un Joe Biden puternic”.
A fost momentul în care Anderson Cooper a întrerupt-o, vorbind peste: „Ba a fost înspăimântător pentru cei din fața televizoarelor”.
Întrebată ulterior dacă este îngrijorată, Harris a reiterat punctul de vedere: ”A fost un început lent, acest lucru este evident pentru toată lumea. Nu am de gând să dezbat acest aspect. Vorbesc despre alegerea din noiembrie”.
VP: It was a slow start, I’m not going to debate that.. I’m talking about the choice in November. I’m talking about one of the most elections in our lifetime… pic.twitter.com/KZ9K5E6fwC
— Acyn (@Acyn) June 28, 2024
De altfel, Kamala Harris a încercat să minimalizeze semnificația prestării pe care Biden a avut-o în această dezbatere, dar a pivotat în mod repetat către bilanțul administrației Biden și a vorbit despre comentariile anti-democratice ale lui Trump, dar și despre opoziția față de dreptul la avort.
”Înțeleg de ce toată lumea vrea să vorbească despre asta. Dar cred că este, de asemenea, important să recunoaștem că alegerea din noiembrie între acești doi oameni care au fost pe scena dezbaterii implică mize extraordinare”, a spus Harris despre prestația lui Biden.
Potrivit Business Insider, vicepreședintele Harris se numără printre democrații care l-ar putea înlocui, în mod plauzibil, pe Biden în calitate de candidat prezidențial al partidului, în cazul în care actualul președinte, 81 de ani, ar alege să se retragă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News