Duminică, 5 februarie, va avea loc un eveniment special, care nu poate trece neobservat. Vor fi afectaţi îndeosebi cei cu marcaj fix în astrogramă. Iată ce părere au unii dintre cei mai cunoscuți astrologi internaționali despre acest fenomen!
Duminică, pe 5 februarie, o să aibă loc o Lună Plină Specială!
Soarele și Luna vor fi și într-un careu cu Uranus. Acest aspect poate aduce evenimente neașteptate sau chiar bizare, în special pentru cei care au în harta natală marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.
O să îl avem și pe Saturn implicat aici, așa că suntem indeciși. O parte dintre noi este hotărâtă, iar alta deloc.
Vorbim despre o Lună Plină în semnul Leului. Arhetipul Leului vorbește despre o rană narcisică. Deci, mulți se pot trezi că sunt în situații în care nu se mai simt confortabil, mai ales din punct de vedere relațional.
Luna Plină va avea loc seara, iar acest fenomen nu este simplu, ci poate aduce aspecte destul de copleșitoare. Marcante sau tensionante.
Îți reamintim că Luna Plină apare când Soarele și Luna se află într-o opoziție perfectă, undeva în jurul gradului 16-17. Pe 5, vom avea Soarele în semnul Vărsătorului și Luna în semnul Leului.
În afară de opoziția dintre Soare și Lună, Luna Plină este și într-un careu cu Uranus din Taur. Mai avem aici și un Nod Nord. Cum nu se poate mai bine.
Deci, pot apărea situații neașteptate, care să ne dea viața peste cap. Aduce tot felul de ciudățenii în viețile noastre, mai ales dacă ai acele marcaje fixe în astrogramă.
Totodată, arhetipul Vărsătorului se referă la ceilalți, la iubirea pentru ei și din partea lor. În schimb, energia Leului vorbește despre iubirea pentru sine sau pe care noi o oferim. Arhetipul Leului poate fi cam narcisic, în timp ce Vărsătorul poate fi puțin mai detașat.
Patrick Arundell este de părere că această Lună Plină va aduce decizii dramatice, dar și dezvăluiri care de care mai interesante. Reprezintă o Lună Plină cu adevărat specială, care ne influențează la nivel emoțional. Este, totodată, un moment potrivit să ne gândim unde suntem, unde am ajuns. Același astrolog ne sfătuiește să fim mai atenți în această zi.
Deși Luna Plină reprezintă un moment potrivit pentru creativitate, căldură și exprimarea emoțiilor, s-ar putea să se lase cu scântei când vine vorba despre relațiile cu ceilalți. Dacă ești într-o relație și ceva nu funcționează acolo, Luna Plină în Leu te-ar putea îndemna să vorbești foarte sincer și deschis, să lași cuvintele să curgă în discuțiile cu partenerul de viață.
Practic, totul se învârte în jurul relațiilor cu ocazia acestei Luni Pline de pe 5 februarie. Poți spune ce simți fără să-ți pese de sentimentele celuilalt. Pur și simplu nu te poți abține. Vin zile în care adevărul poate fi pus pe primul loc, chiar dacă poți face dezvăluiri care mai degrabă șochează. Dacă te simți bine în compania persoanei pe care o iubești, poți fi mai afectuos în zilele următoare, cu precădere pe 5 februarie.
Vezi ce spune astrologul Ablas Roland Legrand despre acest fenomen AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu