Ucigașul de copii din Oravița a fost condamnat la închisoare pe viață. O singură fată, de 14 ani, a scăpat din mâinile ucigașului. Lângă ea era sora ei, de 17 ani, înjunghiată de 33 de ori de monstrul cu chip de om. Fata mai mare era în agonie și a reușit să-și sune mama și să-i spună unde este. Fata cea mică și-a ținut respirația și s-a prefăcut moartă pentru ca ucigașul să nu continue să o înjunghie.
Ucigașul, un bărbat de 35 de ani, le-a răpit pe cele două tinere din apropierea casei şi le-a dus la o clădire părăsită aflată la 15 kilometri de oraş. Le-a înjunghiat și apoi le-a aruncat într-un canal de irigații. În anul 2002, ucigașul de copii, Iancu Măran, a fost principalul suspect atunci când o fată de 12 ani a fost ucisă şi incendiată într-o peşteră, scrie RTV.
Avea discernământ!
Criminalul Iancu Măran, în vârstă de 35 de ani, a acționat la fel cum a acționat și în urmă cu zece ani. Inițial, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare și, în urma recursului făcut de procurori și inculpat, a primit închisoare pe viață. Motivarea deciziei arată că fapta a fost "săvârşită cu ferocitate şi fiind de natură a produce oroare". Bărbatul avea discernământ în momentul comiterii crimei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News