Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a vorbit despre Poliția de Siguranță Școlară și Poliția Canină.
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a fost invitat la emisiunea „Culisele Justiției“, la DC News, unde a vorbit despre Poliția de Siguranță Școlară și Poliția Canină din cadrul instituției, care continuă să se dezvolte pentru a asigura buna desfășurare a activităților Ministerului Afacerilor Interne:
„Poliția de Siguranță Școlară este poate cea mai dorită, prin prisma nevoii de siguranță a copiilor noștri. Este un integrator, este un coordonator, un centru de greutate al activității structurilor MAI.
Pe lângă această structură, încadrată cu diverși specialiști din mai multe domenii, prezența noastră în școli este diferită și prin prisma altor categorii. Avem prezentă Jandarmeria, avem prezenți colegii de la Poliția Rutieră.
Poliția de Siguranță Școlară nu are un efectiv suficient pentru a asigura personal la toate școlile. Ei sunt puțini și într-un municipiu și de aceea venim inclusiv cu posturile de poliție pentru activități specifice la școli“, a spus Bogdan Despescu.
„În ceea ce privește Poliția Canină. Din istoria Ministerului avem un centru important, Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea“ Sibiu, unde pregătim echipajele canine inclusiv pentru alte structuri, chiar și din afara țării. Am venit cu o dezvoltare a acestor echipe, iar pentru la anul, colegii de la Sibiu m-au asigurat că pot transmite structurilor din teritoriu 50 de echipaje. Nu este puțin!
Pentru a pregăti aceste echipaje e o muncă înverșunată și timp. Un cățel de câteva luni poate fi pregătit câțiva ani pentru a avea performanță și a descoperi într-o gară sau un aeroport de exemplu, o substanță mică ascunsă undeva de către cel care nu vrea să fie la vedere“, a mai spus Bogdan Despescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News