A fost destructurat un grup infracţional de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş.
Un grup infracţional constituit pentru a simula accidente auto, în scopul obţinerii unor despăgubiri din asigurare, a fost destructurat de poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, printre persoanele cercetate fiind şi doi agenţi de poliţie, unul având calitatea de inculpat şi unul de suspect, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), transmis joi Agerpres.
În dosar se fac cercetări faţă de 20 de persoane, pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, complicitate la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Au fost inculpate trei persoane, inclusiv un agent de poliţie, iar 17 persoane (printre care şi un agent de poliţie) sunt considerate suspecţi în dosar.
Poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au pus în executare, miercuri, două mandate de aducere şi trei citaţii faţă de cinci suspecţi, printre aceştia fiind şi un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
În urma audierilor, care au avut loc atât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, cât şi la sediul DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale pentru alte acte materiale şi reţinerea pentru 24 de ore a agentului de poliţie.
Prejudiciul adus societăţilor de asigurare a fost estimat la 100000 de lei.
„În fapt, începând cu anul 2022, cinci dintre persoanele cercetate, respectiv doi agenţi de poliţie, un inspector de daune colaborator al unor societăţi de asigurare şi încă două persoane au constituit un grup infracţional organizat, ce avea ca scop simularea producerii unor accidente rutiere, pentru obţinerea ulterioară a despăgubirilor de la societăţile de asigurare, aducând, astfel, un prejudiciu societăţilor de asigurare, estimat în această fază a cercetărilor la valoarea de peste 100.000 lei”, a precizat sursa citată.
Percheziţii domiciliare, auto şi informatice, precum şi ridicări de bunuri şi înscrisuri au avut loc în cauză începând cu luna iunie anul acesta. Pe durata cercetărilor, poliţiştii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Piteşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu