Bărbat trimis în judecată pentru dare de mită.
"La data de 07.07.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a unui inculpat, administrator al unei societăţi comerciale cu activitate în domeniul forestier, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
Pentru documentarea cauzei penale, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost delegaţi să desfăşoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.
În cauză s-a reţinut că, în luna martie 2020, inculpatul a dat, printr-un intermediar, suma de 8.000 lei unui alt inculpat, funcţionar public (şef al Districtului Şugag, din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Alba), pentru a efectua un act în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. În schimbul banilor, acesta a dispus efectuarea deszăpezirii pe un sector de drum închis circulaţiei rutiere (un sector de drum pe drumul cunoscut sub denumirea 'Transalpina'), facilitând transportul de material lemnos pe acel sector de drum.
Anterior, la data de 19.04.2021, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul funcţionar public, fiind stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Totodată inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale. La data de 31.05.2021, Tribunalul Alba, prin hotărârea nr. 62/2021, a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei în forma încheiată, hotărârea rămânând definitivă.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Alba, instanţă competentă să judece cauza", informează Direcţia Generală Anticorupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News