Diaconescu, chemat la ambasada SUA: Numai de bine!

Foto: dcnews.ro
Foto: dcnews.ro

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, a fost invitat, miercuri, la sediul ambasadei SUA, unde, potrivit spuselor sale, s-au purtat discuții pe marginea situației regionale, fără a fi atinse subiecte de politică internă.

„A fost o întâlnire informală, prietenească. Nu ar fi trebuit să știți. Sunt într-o relație normală, apropiată, am avut foarte multe proiecte împreună și continuăm de o manieră informală aceste discuții. Discuțiile nu au vizat zona politică internă românească. Sunt discuții, consultări, începute cu foarte mult timp în urmă cu parteneri americani, de o manieră informală în legătură cu evaluările regionale, situația din vecinătatea României. Deci numai de bine, ca să zic așa, în ceea ce ne privește", a declarat Cristian Diaconescu pentru B1 TV.

Diaconescu a fost ministru de Externe în Guvernele Boc I, Boc II și Ungureanu.

Președintele PMP, Elena Udrea, a anunțat în cadrul Congresului Partidului din data de 7 iunie, că fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu este candidatul PMP la alegerile prezidențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel