Dan Diaconescu, liderul PP-DD, susţine că a refuzat cu fermitate să intre în Mişcarea Populară iniţiată de PDL, pentru că nu se poate alia cu cei care l-au arestat. Diaconescu explică că scopul acestei Mişcări Populare a fost tocami atragerea PP-DD, dar nu s-a nicio clipă problema ca ei să accepte.
"Putem comenta o primă victorie a noastră împotriva lui Traian Băsescu. După cum știți, proiectul Mișcării Populare a eșuat, astăzi, oficial. Cred că e meritul nostru, în sensul că au inventat această mișcarea, care seamănă și la nume cu partidul nostru, tocmai pentru a încerca să ne atragă pe noi în ea. Să fim serioși, restul formațiunilor n-aveau niciun pic de zestre: PNG și așa mai departe", a declarat Diaconescu.
Liderul Partidului Poporului este sigur că PDL a făcut acest lucru pentru că partidul lui este foarte bine cotat în sondaje. "Nu am comandat sondaje proprii, adversarii tot comandă pe zi ce trece. (Avem) Cel mai puțin, 14%, cel mai mult, 26%", a spus moderatorul TV. Acesta a continuat prin a spune că, potrivit unor sondaje comandate de USL, PP-DD are procente mari în unele județe, dând exemple județul Iași (30%) și Ilfov (23%).
Diaconescu a reamintit că la congresul partidului s-a anunțat că PP-DD nu se va alia cu nicio formațiune politică. "Cum să mă aliez cu aia care m-au arestat?", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News