Dan Diaconescu a vorbit în emisiunea lui Victor Ciutacu, "Ediție de seară", despre alianța cu PSD. El a explicat de ce trage de timp și cum l-ar determina Klaus Iohannis să-l trădeze pe Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunțat că Dan Diaconescu ar putea intra la guvernare săptămâna viitoare, în urma unui protocol PSD-PPDD.
Dan Diaconescu a declarat că "acum câteva zile m-am prezentat la Palatul Parlamentului şi am lansat următorul apel: am zis, oameni buni, stimaţi ciocoi- m-am adresat în primul rând celor din PNL, PDL, PMP și am încheiat cu PSD- cei care spuneţi la TV, la RTV, că sunteţi împotriva unui premier Traian Băsescu- nu vreau să avem un premier care a fost preşeidnte 10 ani, vreau ca în 6 noiembrie să schimb sistemul, un ţăran ştirb din Caracal vrea să blocheze accesul lui Băsescu la funcția premier ... Le-am dat un fel de şah, nu e încă mat".
Iohannis, pion decisiv în trădarea lui Ponta
Dan Diaconescu a adăugat: "Am spus că cei care se declară din PNL și PDL că sunt duşmanii lui Băsescu, hai să facem alianţa anti-Băsescu. Și am sperat că mă vor suna Iohannis, Antonescu. Mă aşteptam că mă vor suna să facem alianţă, că ei spuneau că vor să-l înfrângă pe Ponta şi nu-l vor pe Băsescu premier. Anul trecut spuneam că vreau să fac o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta. Şi n-a vrut nici Blaga, nici Antonescu".
Întrebat dacă acum îl susține Victor Ponta, Dan Diaconescu a răspuns "după o zi nu mă sună nimeni, a doua zi apare Dragnea la Tv și şi spune că propunerea lui Diaconescu pare în regulă. Se întâlnesc apoi ai mei cu Ponta... Singurii care au răspuns sunt cei de la PSD. Eu mai trag de timp cu cei de la PSD şi sper că mă sună Iohannis sau Blaga, să fac cu ei alianţa care să schimbe sistemul".
Replici dure Dan Diaconescu- Miron Mitrea
Deputatul PSD Miron Mitrea i-a tăiat aripile lui Dan Diaconescu: "În teritoriu alianţa cu PPDD e o soluţie....", însă, întrebat dacă este de acord cu guvernarea PSD-PPDD, Mitrea a spus: "Eu personal NU. Nici DD nu e de acord, că vrea alianţă cu PNL, PDL ŞI PMP. Mai bine rămânem nesalvaţi, dacă pune problema astfel, că vrea alianţe cu ei şi că PSD miroase urât, să ne lase în pace. Nu suntem partiduleţul lui care umblă după alianţe. Părerea mea e să nu ne faceţi nicio favoare. A ieşit Ponta şi v-a întins o mână şi acum dv. ne spuneţi că ne faceţi o favoare şi noi participăm la proiectul dv.. PSD v-a invitat să facem în teritoriu majorităţi împotriva celor care s-au unit".
Dan Diaconescu a replicat că nu vrea să se creeze nicio confuzie, că unul e Dan Diaconescu, care "mai de dreapta nu există". El a mai subliniat că guvernarea USL i-a închis patru firme în România.
Dan Diaconescu a mai spus: "Urmează alegerile prezidenţiale, scuze că vreau să joc finala prezidenţială... Ideal ar fi să fim doi anti-băsişti, dar cel care câştigă să nu-l avem pe Băsescu premier".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu