Galerie foto cu Mircea Diaconu. Momente importante ale lui Mircea Diaconu de-a lungul carierei sale.
Publicitate
Mircea Diaconu a fost un actor, scriitor și politician român de excepție, cu o carieră remarcabilă care a influențat semnificativ cultura și viața publică din România.
Mircea Diaconu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1971. A debutat pe scena Teatrului Bulandra, unde a interpretat numeroase roluri memorabile. De-a lungul anilor, a colaborat cu teatre prestigioase precum Teatrul Nottara și Teatrul Național din București, devenind unul dintre cei mai apreciați actori de teatru din țară.
A debutat în cinematografie cu filmul "Nunta de piatră" (1972). Printre cele mai notabile filme în care a jucat se numără:
- "Filantropica" (2002) – o comedie neagră regizată de Nae Caranfil.
- "Mere roșii" (1976) – rol care i-a adus recunoaștere națională.
- "Buletin de București" (1983) – o comedie care explorează viața în capitala României.
- "Asfalt Tango" (1996) – în care a colaborat din nou cu regizorul Nae Caranfil.
Interpretările sale au fost apreciate atât de public, cât și de critici, primind numeroase premii și distincții.
După Revoluția din 1989, Mircea Diaconu s-a implicat activ în politică. A fost ales senator și a ocupat funcția de ministru al Culturii în 2012. În 2014, a fost ales membru al Parlamentului European, unde a activat până în 2019. A fost cunoscut pentru eforturile sale de a promova cultura română și de a susține drepturile artiștilor.
Pe lângă activitatea sa artistică și politică, Mircea Diaconu a scris mai multe cărți și articole în care a abordat teme legate de cultură și societate.
De asemenea, a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, contribuind la formarea noilor generații de actori.
”Pe drumurile noastre se descurcă, e făcut, gândit pentru drumurile românești” a spus Mircea Diaconu care încă străbătea țara cu ARO-ul galben cunoscut din campania pentru alegerile europarlamentare.
”E ca nou și merge de rupe” spunea el.
”Este al treilea ARO 10 pe care-l am. După Revoluție, m-am apucat să fac o casă, pe malul apei, la mine-n sat, pietrele erau acolo, nisipul era acolo, am luat ciment, cărămizi și restul căram de acolo. Aveam un Oltcit și tot căram de acolo. Un vecin tot trecea cu un ARO decapotat, roșu, superb. L-am oprit și l-am întrebat cât a costat. Mi-a zis suma, era mică. Și mi-a zis ARO vinde parcul rece, adică mașini nevândute de ani de zile.
Mă urc în mașină a doua zi dimineață, mă duc la fabrică, la domnul director general, intru, secretara șefă era colegă de liceu, de clasă, mă bagă la dl director și-i zic că am auzit că vinde parcul rece. Mi-a zis că numai pentru salariați și ușa era deschisă și eu mă uit la secretară și-i spun: Silvia, cred că vrei un ARO rece! Directorul a înțeles exact și a vândut mașina pe numele ei, iar ea mi-a vândut-o mie. M-am îndrăgostit de mașina aia, era un gri închis, arăta superb. Familia era la mare și m-am dus să le arăt mașina. Mă oprește poliția către Constanța și-l aud: Nu e mă Jeep, e aro!
M-au dat în stație Jeep negru fără numere. E al treilea pe care-l am. Încă se fac ARO-uri în zona Câmpulung. Oamenii de acolo încă fabrică ARO, prin curți. Ce prostie, ce gafă uriașă!” a povestit Mircea Diaconu.
Mircea Diaconu dorește ca prin proiectul său fiecare cetățean român să afle adevăruri noi despre el, despre civilizația românească. Europarlamentarul susține că a avut deja discuții cu Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale, cu primul ministru și Camera Deputaților.
”Pentru mine, am spus-o de nu știu câte ori, am simțit-o, o spun și astăzi că am avut doi părinți spirituali teatrali: Lucian Pintilie și Liviu Ciulei. Au fost pentru mine totul. De la ei am învățat, lângă ei am stat și mi s-au deschis ochii” spunea Mircea Diaconu, pentru DCnews.
Filmul ”De ce trag clopotele, Mitică?” este una dintre cele mai cunoscute colaborări dintre actorul Mircea Diaconu și regizor Lucian Pintilie.
Mircea Diaconu a vorbit, la DCNewsTV, despre lumea în care trăim, negarea și credința falsă că lumea începe cu noi.
”În clipa în care părăsim natura, Pământul, aceste lucruri sunt sortite pierii. Nimeni nu poate fi Dumnezeu și, din păcate, prea mulți azi se cred Dumnezei” a spus Mircea Diaconu, la DCNewsTV.
Mircea Diaconu a precizat că ”sunt grupuri care așa gândesc, generații care așa gândesc că ”lumea începe cu noi, tot ce a fost e prost, Universul e prost construit”. Cum adică e prost construit. Dumnezeule! Ce frumusețe, ce echilibru în sine! Uită-te la plante, la culori, la RÂME, dom`ne! Și acolo e ordine, la râme. În domeniul lor, e ordine perfectă, e perfecțiune.
Tu vrei să distrugi aceste lucruri ca să faci altele. Tu ești Dumnezeu? Nu! Atunci, din păcate, natura însăși fac ”poc” și atunci vin un ciclon, un virus. Aceste sunt manifestări ale naturii” a spus Mircea Diaconu, în emisiunea ”Ce se întâmplă?”, realizată de Răzvan Dumitrescu, la DCNews.
Ce ne-a spus despre președintele României, politică, Parlament și despre cariera sa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu