Diagnostic greşit pentru un copil, marijuana, ca tratament. Ce a pățit medicul

Un medic din Hollywood a diagnosticat greşit un băieţel în vârstă de patru ani şi a recomandat tatălui acestuia să îi administreze marijuana.

Doctor William Eidelman, specialist în medicină naturistă, a diagnosticat un băieţel în mod necorespunzător cu tulburare de deficit de atenţie (ADD) sau tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) şi tulburare bipolară şi i-a prescris acestuia marijuana, potrivit raportului unui consiliu medical din California, citat luni de DPA. Licenţia lui Eidelman a fost suspendată începând cu data de 4 ianuarie, însă medicul susţine că aceasta este încă activă şi îşi exercită în continuare meseria.

Măsura punitivă a fost luată după ce Eidelman a recomandat tratamentul cu marijuana tatălui unui băieţel care prezenta probleme de comportament la şcoală şi a fost adus la medic în septembrie 2012, conform raportului consiliului medical. În document se precizează că mare parte din activitatea lui Eidelman constă în prescrierea tratamentului cu marijuana medicală pentru pacienţii săi, practică începută în 1997, la scurt timp după ce acest stat american a legalizat utilizarea acestui drog în scopuri medicale. După o consultaţie de 30 de minute, medicul a notat că băieţelul manifestă o combinaţie probabilă de ADD/ADHD şi tulburare bipolară şi ar trebui să încerce canabis în cantităţi mici în prăjituri.

Citește și: Contrabandă cu marijuana. Zeci de arestări în Spania. Români implicați

Nu e vinovat că a prescris marijuana

Anterior, medicul recomandase marijuana şi tatălui copilului pentru ADHD şi tulburare bipolară, potrivit raportului. Consiliul a concluzionat că Eidelman a fost extrem de neglijent în determinarea diagnosticului băieţelului fără a se consulta în prealabil cu un psihiatru şi fără a aduna mai multe informaţii de la cadrele didactice sau de la tatăl copilului. Doar problemele de comportament... nu susţin nicinul dintre diagnostice, a subliniat comisia. Faptul că 'era agitat' şi 'avea dificultăţi în a sta liniştit' constituie un posibil indiciu de ADHD, însă de vină ar putea fi pur şi simplu faptul că un preşcolar nu este bucuros să parcurgă numeroşi kilometri cu maşina pentru un consult medical, se arată în raport

Comisia nu l-a găsit vinovat pe Eidelman de faptul că a prescris marijuana unui copil. Nu s-a stabilit, prin dovezi clare şi convingătoare, că recomandarea marijuanei în scopuri medicale cu consimţământului tatălui (băiatului) a încălcat standardele privind îngrijirea, se menţionează în decizia citată de DPA. Totuşi, consiliul consideră că prescrierea canabisului este nepotrivită pentru că băieţelul nu suferea de fapt de problemele medicale cu care l-a diagnosticat Eidelman. În elaborarea deciziei, consiliul a luat de asemenea în considerare faptul că medicul a fost sancţionat anterior pentru că a prescris marijuana unor anchetatori sub acoperire, în anii 2000 şi 2001.

Citește și:  Legalizare marijuana - DIICOT, decizie bombă. Lazăr Gigel: Nu sunt de acord cu așa ceva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel