Care este diagnosticul lui Vladimir Putin, „măcelarul” care a șocat planeta? Aflăm răspunsul în rândurile de mai jos.
Prof. dr. Octavian Buda, medic primar psihiatru, profesor de Istoria Medicinei la UMF "Carol Davila", a vorbit despre diagnosticul lui Vladimir Putin în cadrul unui emisiuni eveniment de la DC News și DC Medical.
Pornind de la cazul Katyn și masacrul de la Bucha, prof. dr. Octavian Buda a spus:
„Ceea ce se întâmplă acum se întâmplă în condiții de conflict armat direct. Poate greșesc spunând acest lucru, dar este un soi de haos omucidar care se petrece, în sensul în care se omoară, cu bestialitate, aproape fără discriminare și maniera în care practic se distrug acest localități și sunt omorâți oameni la întâmplare. Acest lucru demonstrează o furie destructivă.
În schimb, la Katyn vorbim despre o ucidere sistematică a unui număr de oameni pentru care s-a făcut un program prestabilit, în sensul să fie găsiți, identificați, împușcați.
Există, în anii 1990, câteva relatări a unora care au participat la aceste execuții și care spuneau: Nu execuția în sine era o problemă pentru că omul era imediat imobilizat, legat cu mâinile la spate și împușcat în câteva secunde. Problema a fost să fie identificată fiecare persoană cu maximă precizie ca să știe exact pe cine vor împușca. Au lucrat cu foarte mare atenție și cu precizie matematică ca să fie absolut siguri că împușcă pe cine trebuie", a spus prof. Octavian Buda, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.
„Există oameni care nu au empatie, oameni care nu au emoții. Definiția psihopatiei este o definiție clinică și care este agreată de manualele moderne de psihiatrie. În timp ce fiecare dintre noi ne adaptăm mediului în care trăim, pentru a găsi un echilibru între valorile noastre interioare relaționale, emoționale și societatea în care trăim, psihopatul distruge mediul din jurul lui pentru a obliga ca mediul să se adapteze exigențelor lui rigide. Mentalitatea este legată că nu există ideea de întrajutorare, compasiune. Niște oameni stau la masă, generează un document și în document se ascunde condamnarea la moarte a unor persoane care nu au nicio legătură cu acei șefi de stat”, a zis prof. dr. Octavian Buda în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate”.
„Am văzut că niște oameni i-au pus un diagnostic lui Vladimir Putin. Sigur că poți să-i pui un diagnostic. El e psihopat în măsura în care mediul generează un anume gen de comportament. Rusia are, din păcate, niște personaje absolut îngrozitoare", a mai spus specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu