Diamantele albastre se formează în apa marină rămasă captivă în profunzimile Terrei, conform unui studiu recent.
Un studiu care a analizat impurităţile conţinute de 46 de diamante albastre, unele dintre cele mai rare şi mai apreciate din lume, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să afirme că aceste nestemate se formează la o adâncime de peste 400 de kilometri în profunzimile Terrei şi că apa de mare ar juca un anumit rol în determinarea culorii acestora, informează Le Figaro.
Diamantele albastre sunt extrem de rare. Ele reprezintă doar o milionime din producţia totală a minelor de diamante de pe Pământ (deşi unele pot fi uneori de dimensiuni impunătoare). Cel mai cunoscut dintre diamantele albastre este 'Hope', un diamant de 45 de carate. Tăiat din Bleu de France, un diamant care a aparţinut regelui Louis al XIV-lea şi dispărut în 1792 în timpul celebrului jaf al bijuteriilor Coroanei franceze, acest diamant a primit numele familiei Hope, în a cărui proprietate s-a aflat începând din 1824.
46 de diamante albastre, cercetate
Deşi sunt foarte apreciate, oamenii de ştiinţă nu cunoşteau până acum modul în care s-au format aceste pietre preţioase magnifice. Într-un studiu publicat miercuri în revista Nature, o echipă internaţională de geologi, condusă de Evan Smith de la Gemological Institute of America, a prezentat o cercetare a impurităţilor conţinute de 46 de diamante albastre şi care oferă anumite informaţii despre condiţiile în care acestea s-au format.
'Atunci când diamantele se formează, ele captează minerale din mediul lor înainte de a urca spre suprafaţă, uneori foarte brutal', a explicat Helene Bureau, director de cercetare în cadrul CNRS din Franţa, la Institutul de mineralogie, fizica materialelor şi cosmochimie din Paris. 'Spre deosebire de bijutieri, tocmai aceste impurităţi reprezintă elementele care îi interesează pe oamenii de ştiinţă, întrucât ele ne dau informaţii preţioase despre compoziţia mantalei profunde'.
Minerale de la 400 de kilometri adâncime
Astfel, cercetătorii au descoperit minerale care se pot forma doar la adâncimi de peste 400 de kilometri. Această distanţă este mai mare decât în cazul majorităţii diamantelor, care se formează mai degrabă la adâncimi cuprinse între 150 şi 200 de kilometri. Şi asta nu este tot. Anumite incluziuni par fie produse ale degradării mineralelor, care se formează la profunzimi şi mai mari în mantaua inferioară, dincolo de adâncimea de 660 de kilometri. Din acest motiv, diamantele albastre sunt unele dintre cele mai 'adânci' nestemate din lume.
Culoarea albastră a acestor diamante provine din prezenţa atomilor de bor care înlocuiesc anumiţi atomi de carbon în reţeaua cristalină şi foarte regulată a diamantelor. Or, borul este foarte rar întâlnit la adâncimi mari. 'Este un element chimic uşor, care a urcat la suprafaţă în momentul formării Terrei', a reamintit Helene Bureau.
Cercetătorii consideră că acei atomi de bor din diamante ar putea proveni din apa de mare rămasă captivă în crusta oceanică şi stocată apoi într-un mineral comun, serpentinit. În zonele de subducţie, crusta oceanică plonjează în profunzimile Terrei, unde este reciclată în manta. Diamantele albastre s-ar forma în acele zone bogate în apă de mare, chiar dacă acea apă nu este stocată sub formă lichidă ca într-un rezervor, ci rămasă captivă în depozite de minerale.
Vezi și: O nouă specie de şarpe veninos, deja ameninţată cu dispariţia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu