Diana Dumitrescu, jignită la filmările pentru Regina: M-au făcut c***ă, proastă… Oameni cu care mă pupam când veneam, stăteam la masă

Diana Dumitrescu și-a amintit cum a fost jignită la filmările telenovelei Regina.

"Filmam la Regina, eram în platou. Platourile sunt niște hale foarte mari unde sunt construite camerele care apar. Este un platou foarte mare unde sunt întinse multe camere și se filmează într-o parte a platoului și, în cealaltă, lumea mişună. Şi, când ai câte o pauză, te retragi. Şi m-am dus să mă întind pe o canapea. În camera din spate, erau alţi oameni care stăteau de vorbă. Vrei să-ți zic cum m-au numit? C***ă, proastă, "s-a ajuns"… Oameni cu care mă văd în fiecare zi, de dimineața până seara. Oameni cu care mă pup când vin, îmi iau la revedere, cu care am stat la masă și mâncam.

Nu pot să-ți spun ce-am simțit, nu pot să-ți descriu în cuvinte. Nu ştiu de unde am avut tăria asta, dar m-am ridicat de pe canapea și m-am dus și le-am spus "vorbiți mai încet că se filmează și se aude" și am plecat. M-am dus la mine în mașină. Am făcut niște ture prin Buftea și am plâns. A fost un șoc real! Știam că oamenii sunt mai așa, dar una e una, alta e alta. Foarte trist! Oameni mici... Și sunt mulți.

Greu am învățat ce înseamnă să ierți cu adevărat. Acum, am iertat. Îmi pare rău pentru ei, că atât au putut. Dacă un om nu vrea să te cunoască, nu e vina ta. Dacă un om vrea să te cunoască, nu te va judeca. (....) Am învățat să fiu mai atentă la oameni, la ce spun, cui spun”, a spus Diana Dumitrescu, în podcastul Teascult, cu Ilinca Vandici.

De ce a divorţat Diana Dumitrescu de Ducu Ion

Și, pe lângă toate răutățile de acest gen, Diana Dumitrescu urma să trecă printr-un moment foarte greu: divorțul de Ducu Ion, fiul producătoarei de televiziune Ruxandra Ion. Cei doi au fost căsătoriți între anii 2009 și 2013.

"S-a scris că Ducu m-a înşelat cu Adela Popescu. Nu s-a întâmplat asta niciodată. N-a existat, nu au fost discuţii între noi doi niciodată despre aşa ceva. Relaţia s-a consumat, eram nefericită, eram într-un soi de depresie, nu mă regăseam atunci în viaţa cu el. Nu mai aveam nimic în comun, mi se părea că suntem doi străini care stăteau în aceeaşi casă, fiecare avea viaţa lui, eu ieşeam cu prietenele mele, el se ducea cu prietenii lui, seara eram doi străini.

Pur si simplu eu cred că relaţia noastră a funcţionat foarte bine atât timp cât noi doi am fost pe platourile de filmare, eram preocupaţi, aveam chestii în comun. În momentul în care eu nu am mai lucrat şi el lucra mai puţin şi am petrecut mai mult timp împreună, ne-am dat seama că a trecut timpul şi nu ne cunoaştem. Eu îmi doream ceva de la viaţă, el îşi dorea altceva. Eram doi oameni care plecasem împreună la drum, dar o luasem pe drumuri separate”, spunea Diana Dumitrescu, în urmă cu ceva timp, în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV, scrie okmagazine.ro.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel