Diana Dumitrescu, la un pas de divorț: Sunt momente foarte puține în care mă dedic soțului

Sursa foto: Facebook Diana Dumitrescu
Sursa foto: Facebook Diana Dumitrescu

Diana Dumitrescu a vorbit despre situația prin care a trecut și care a adus-o pe marginea prăpastiei. 

"Nu trăim o viață perfectă și nimeni nu are o viață perfectă. Sunt momente foarte puține în care mă dedic soțului. În majoritatea timpului, sunt dedicată copilului, inclusiv nopțile i le dedic copilului, pentru că dorm cu el în pat în continuare. Eu am fost o mamă foarte fericită la început - copilul meu a dormit, până la un an, singur în pătuț.

De la un an până la un an și patru luni, cred că eram la un pas de divorț, pentru că eram atât de obosiți și ne certam, pentru că el nu mai dormea noaptea deloc. Într-o zi am zis: "Nu se mai poate, hai să luăm copilul cu noi în pat, să vedem dacă merge". Și a mers”, a declarat Diana Dumitrescu, scrie ciao.ro.

Recent, vedeta a mărturisit că gelozia a făcut-o să-i verifice soțului ei telefonul și chiar să-l urmărească. 

Diana Dumitrescu a adus pe lume, în anul 2019, un băiețel perfect sănătos. Pentru ea, perioada de după naștere nu a fost deloc ușoară. A fost nevoie de un an ca să-și găsească echilibrul, timp în care soțul ei a sprijinit-o cum a știut mai bine.  

La începutul lui 2020, vedeta declara pentru VIVA! că nu poate spune "nici că este mai greu sau nici că este mai uşor decât mă aşteptam, pentru că am avut permanent un ajutor de nădejde. Dar nu este simplu, nu este ca o poveste cu final fericit, pentru că stresul de a fi mamă, aici mă refer la sentimentul permanent de grijă care apare, să fie copilul bine, să fie totul în regulă, nu va dispărea niciodată şi nu le poate nimeni trăi în locul tău... Este dificil, dar şi sentimentul de iubire pură pe care ţi-l oferă un copil nu are termeni de comparaţe".

Vezi și :De ce a divorţat Diana Dumitrescu de Ducu Ion: S-a scris că m-a înşelat cu Adela Popescu

"Poate să vină zdrențuleasca, portăreasa că nu contează". Diana Dumitrescu și-a urmărit soțul din cauza geloziei: Am locația lui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel