EXCLUSIV  Diana Tache: Daniel, dragostea mea! Putea să fie altcumva, dar ai tăcut 15 ani

Mărimile ultimilor ani, după ce și-au jucat rolul de călăi, care mai de care mai neîndurător, s-au apucat să se spovedească public. Deși ortodoxul practicant, după un post aspru, merge la preotul duhovnic și, imediat ce varsă toate relele comise cu fapta, gândul sau cuvântul, plătește iertarea păcatelor, în cazul nostru, e invers. 

Zic invers, pentru că trebuie să scot din buzunar o sumă considerabilă, ca să citesc mărturisirile păcatelor unui procuror retras din activitatea de bază în urmă cu 9 ani, dar care a insistat să se mențină în elita sistemului, pe un post de grangur prețios, decident pe linia cea mai sensibilă a nevoilor poporului român. Și, în mod cert, încasator de pensie specială (iartă-mă, Rareș Bogdan).

Povestirile condimentate cu nume pe care, una ca mine, le repetă de 15 ani, precum Arya Stark în lista sa, nu mă mișcă nici din punct de vedere al spațiului metaforic, nici pe conținut. În sens eseistic, nu mă simt ispitită, pentru că în literatură, fie ea și de bulevard, ai nevoie de mai mult de un magistrat asistent care să-ți trezească o perspectivă asupra lecturii. Pe conținut, e nevoie nu neapărat de premisele unor adevăruri, ci măcar de explicații care să te seducă. Exact ca la parchet. 

Intersecția mea cu procurorul și judecătorul și scriitorul s-a produs exact în momentul cheie pe care-l dezvăluie. 2009. Prin torționarii din subordine, neatenți întotdeauna la detalii ca să poată propune soluții imediate, încerca să ajute în demersul celor pe care astăzi îi acuză, folosind tehnici învechite și dovedite, mai târziu, invalide. Atunci părea extrem de convins că ceea ce face este în spiritul și litera legii. Dacă în cartea lansată ar fi considerat că trebuie să se tânguie, ar fi fost mai demn. Dar să-ți arogi merite de disident când tu ai fost cea mai la îndemână unealtă prin care regimul Băsescu a pus bazele a ceea ce a urmat și funcționat ca uns este extrem de caraghios. Și, deși poate părea exagerat, chiar periculos. 

Refuz să intru pe fondul povestirilor stângace din cartea “Putea să fie altcumva”, pentru că ar trebui să public și eu una, a mea fiind o banală fotocarte, pentru că deh, o imagine face cât 1000 de cuvinte. Iar titlul meu s-ar putea inspira din autorul zilei. Nu știu, însă, ce editură mi-ar tipări și mie volumul: “Putea să fie altcumva, dar ai tăcut 15 ani”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News