"Eu am o problemă cu instituțiile!" - a spus Diana Tache în ediția de astăzi din Miercurea Neagră, referitor la problema combaterii consumului de droguri în România.
În 12 octombrie președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe a cărui ordine de zi a fost inclusă și problema consumului de droguri în rândul tinerilor și al elevilor.
"Domnul Iohannis a făcut CSAT și a constatat că tinerii din România se mai și droghează. Ce părere aveți, doamna Tache, despre momentul când a aflat domnia sa, după ce presa a scris vreo trei luni de zile?" a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac în cadrul emisiunii Miercurea Neagră.
Jurnalista Diana Tache a comentat: ”Nu trebuiau să se întâmple nenorocirile care s-au întâmplat din cauza traficanților - zic eu, prima dată - și după aceea consumatori, pentru că există consumatori doar pentru că există acești traficanți liberi și nestingheriți în România. În afara faptului că e o problemă la nivel global, este și o problemă a noastră de foarte multă vreme. E penibil să spui că ai aflat după nouă ani de mandat că sunt probleme cu combaterea traficului de droguri în România. Nu cred că despre asta este vorba. E vorba doar despre presiunea publică făcută în cursul acestei veri... Cred că de vreo trei ori l-am văzut pe domnul președinte cu vreo treabă, ceva, cu statul român, ca atare trebuia să arate că îi pasă.
Să știți că pe mine mă interesează alt lucru. Domnul Iohannis nu are de unde să afle cu ce probleme se confruntă țara domniei sale! Asta este treaba instituțiilor din subordine care-l stabilesc pe el ca fiind beneficiar al acestor informații. Aceste instituții, prestatorii, trebuie să-i prezinte președintelui toate problemele cu care se confruntă țara asta și cum pot fi rezolvate. Ca atare, domnul Iohannis care ne transmitea în primul mandat că deține informații, la sfârșitul celui de-al doilea mandat ne anunță că a aflat că avem probleme cu combaterea traficului de droguri, ceea ce știm toți! Problema mea în momentul ăsta este la nivel de instituții. Ce fac instituțiile?
Bogdan Chirieac a simțit nevoia unei ironii: Vă răspund eu! Să știți că eu mi-am schimbat un pic ideea față de instituțiile statului pe care le consideram nefuncționale și am acum o opinie pozitivă. Cel mai serios traficant de droguri din România era polițistul din Brașov care vindea droguri din mașina poliției. Dădea și pe caiet! Era "serios", nu dădea sodă caustică.... în mod nemeritat omul a fost scos din sistem și, mă rog, o să fie eliberat.
Mugur Ciuvică: A fost! Dar alta e problema acum. Că s-a prins domnul Iohannis târziu? Asta mi se pare absolut normal. Dar ați observat că de când a fost cu nenorocirea de la 2 Mai nu exista săptămână de la Dumnezeu să nu apară știri din astea - că au mai descoperit o cultură de canabis... deja eram cei mai mari cultivatori de canabis din UE! De când a început războiul din Gaza s-a terminat și cu canabisul! N-au mai descoperit ăștia nimic de trei săptămâni!
Discuția a continuat aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu