EXCLUSIV  Diana Tache: Sunt discuții pentru ca Rareș Bogdan să preia o nouă funcție

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Diana Tache a spus că sunt discuții pentru ca Rareș Bogdan să preia organizația PNL București.

Publicitate

„Înțeleg că sunt discuții apropo de Rareș Bogdan. Știți că au mai fost discuții înainte de locale, parlamentare, înțeleg că și acum sunt discuții pentru ca Rareș Bogdan să preia organizația de București”, a spus Diana Tache, miercuri, în cadrul emisiunii „Miercurea neagră” de la DCNewsTV.

De menționat că, în prezent, Ciprian Ciucu este președintele PNL București.

Amintim că Rareș Bogdan a fost întrebat, marți, la DCNews, dacă va candida la Primăria Capitalei. „Nu, nici nu mă gândesc!”, a spus Rareș Bogdan, adăugând: „Nu este profilul meu. Am un alt profil.”

Întrebat dacă îl va sprijini pe Nicușor Dan, Rareș Bogdan a spus: „Nu l-am sprijinit nici în... Nu am fost în campanie cu Nicușor Dan. Nu m-am opus. PNL a fost, la solicitarea președintelui partidului de atunci, Ludovic Orban, care nu a dorit să-și asume o candidatură și nu a dorit să susțină neapărat un candidat, altul decât domnia sa. A fost soluția care a dus la îndepărtarea doamnei Firea de la Primăria Capitalei. A fost o decizie înțeleaptă la momentul respectiv.”

„Dar”, a continuat Rareș Bogdan, „sigur că este dureros pentru noi să vedem că avem un singur primar din șapte”.

„Așa a fost momentul atunci. Eu nu sunt interesat de o candidatură, deci nu voi candida la Primăria Capitalei, primărie de sector, nu! Dacă partidul îmi dă încrederea sa, voi continua pe această linie. Eu sunt un om care relaționează ușor. Mă arunci într-o piață din Afganistan, voi relaționa și acolo. Am un stil deschis față de oameni. De ce să nu folosești acest avantaj?! De ce să nu folosești abilitățile mele de a comunica cu lideri europeni?!”, a mai spus Rareș Bogdan. 

Miercurea Neagră, sez. 3, ep. 2. Analiza momentului, cu Tache, Chirieac şi Ciuvică

Youtube video image

Citește și...

Rareș Bogdan: USR a fost în coaliție, am încercat. Sunt foarte supărat că nu am solicitat să citesc PNRR. Acolo sunt câteva aberații

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a spus, la DCNews, că există probleme în PNRR care sunt „strigătoare la cer”.

„USR a fost în coaliție, am încercat. Dacă mă uit la cum arată PNRR-ul, aflăm în fiecare zi ce năzbâtii sunt scrise acolo. Sunt foarte supărat că nu am solicitat să citesc PNRR în calitate de lider PNL înainte de a fi trimis la Bruxelles. Sunt câteva aberații care acum trebuie corectate de către noi. Și nu e simplu să negociezi cu Comisia”, a spus Rareș Bogdan. 

„Sunt chestiuni, din punctul meu de vedere, strigătoare la cer. De exemplu, pe decarbonificare... Știți că a fost marea bătălie a Europei Green Deal. Doar că a venit problema războiului din Ucraina și problema energetică, una reală, care ne va da bătai de cap tuturor în următorul an sau următorii ani. Prin PNRR, România încă are - și va trebui să negocieze anularea sau amânarea acestui capitol - închideri de MW reieșiți din cărbune, deci de pe termocentralele cu cărbune. Vreo 660 până la sfârșitul anului. Noi am avea nevoie de vreo 1400 în plus, 400 imediat, mâine dacă se poate, ca să avem echilibrare la ora actuală. 

Prin PNRR-ul scris și trimis la Bruxelles, apar aceste probleme care trebuie rezolvate acum, pentru că suntem într-o altă Europă! Vom negocia cu Comisia!”, a spus Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel