EXCLUSIV  Diaspora - de la erou salvator la demon covidizat. Răsturnare de situație cu românii din afara granițelor

Când ne referim însă la Diaspora ca sumă de indivizi, atunci avem în față un demon covidizat, cel puțin din perspectiva evenimentelor din ultima perioadă generate de pandemia de Coronavirus. În 31 mai a fost Ziua românilor de pretutindeni, prilej pentru politicienii de moment să mai perieze puțin creștetul Diasporei, accentuând rolul acesteia de a menține viu spiritul românesc, tradiția și cultura autentică (Președintele Iohannis perpetuează un adevărat cult al Diasporei, cu fiecare ocazie).

Extremele Diasporei

Relația României cu Diaspora a fost când de atracție, când de respingere. Diaspora înseamnă câteva milioane de români plecați în străinătate (neoficial se vorbește despre zece milioane), alungați de acțiunile unei clase politice incomplete care, indiferent de ideologie, nu a știut cum să îi țină acasă, alături de familiile lor.

Diaspora sunt românii care conduc departamente importante din companii multinaționale, dar și cei care culeg sparanghel pentru 60 de cenți în Germania. Tot Diasporei îi aparțin hoții de buzunare din capitalele Europei, cei care au mâncat lebede de pe Dunăre în Viena, cei care se întrețin din mila suedezilor sau cei care trăiesc în ghetouri la marginea marilor orașe. La fel și fetele din cartierele ˝roșii˝. De-a lungul timpului, din Diaspora a făcut parte Sile Cămătaru (temut proxenet și interlop, șef de clan, extrădat din Germania în 2013), dar și Constantin Brâncuși. Diaspora sunt cei care au pompat bani în economia subterană, dar au crescut puterea de cumpărare a românilor. Dar tot diasporei îi aparțin și românii din Silicon Valley.

Sindromul Italia și intersecții goale, printre efectele exodului românilor

Efectele exodului? Sindromul Italia, resimțit de badantele care au îngrijit bătrânii Europei. Mii de copii cu cicatrici pe suflete, lăsați să descopere viața de unii singuri, pradă tentațiilor care creează dependențe (gen alcool, droguri, internet sau jocuri de noroc), cu amăgeala că mama sau tatăl plecați să muncească ˝dincolo˝ le vor asigura un trai mai bun, cel puțin lipsit de griji materiale. Domenii întregi de activitate (sănătate, educație, inginerie, asistență socială) lăsate descoperite pentru că specialiștii noștri au ales un salariu și un nivel de trai decent, cu compromisul că vor fi întotdeauna priviți ca outsideri în societăți care sunt foarte conștiente că ei reprezintă doar o forță de muncă ieftină dar calificată, de care se folosesc atât cât au nevoie. Intersecții din marile orașe românești fără mâini întinse la geamurile mașinilor care așteaptă să se facă verde la semafor.

Diaspora – erou național

Diaspora nu are cum să fie altfel decât o Românie mai mică, în care sunt reprezentate aproape toate clasele și categoriile socio-profesionale din patria mamă. Cu toate acestea, interesele de grup au făcut din Diaspora un erou național. Inexplicabilul din fenomene publice din ultimii ani are un singur nume: Diaspora. Diaspora l-a detronat pe Mircea Geoană după prima noapte de Președinte închipuit al României. Tot Diaspora nu l-a lăsat pe Victor Ponta să intre în Palatul Cotroceni pentru cinci ani. Diaspora a susținut protestele împotriva OUG 13, a început Revoluția Luminii, a promis un miting de pomină în 10 august 2018 împotriva corupției și a corupților momentului și a ținut PSD acasă în urma alegerilor europarlamentare din 2019 mult mai mult decât și-ar fi dorit acesta, cu un scor rușinos pentru cel mai mare partid din România (numărul de europarlamentari trimiși la Bruxelles de către social-democrați a fost mai mic decât cele mai sumbre predicții pre-electorale).

Recompensa pentru Diaspora: dublarea numărului de parlamentari

Diaspora a scăpat România de ˝ciuma roșie˝, iar acum trebuie răsplătită. Discuțiile electorale au fost suspendate pe perioada pandemiei, dar revin încet pe agenda publică. Pentru finalul săptămânii viitoare sunt așteptate noi date vehiculate pentru alegerile locale și parlamentare. În perspectiva alegerilor generale, politicienii își fac noi calcule. Deși a desființat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și l-a transformat în Departament aflat în subordinea aparatului prim-ministrului, Ludovic Orban dorește dublarea numărului de parlamentari alocați Circumscripției Electorale nr. 43, astfel încât Diaspora să fie reprezentată de patru senatori și opt deputați în noua structură legislativă.

Apare însă întrebarea legitimă de ce interesele românilor care nu mai trăiesc în România trebuie reprezentate separat în Parlamentul României? Se dorește apariția unui nou grup consistent care să poată înclina mai ușor balanța într-o parte sau cealaltă în situații limită cum ar fi votul pentru o moțiune de cenzură? De ce se consideră irelevant ca Diaspora să voteze pentru conturarea clasamentului politic din zonele în care au avut înregistrat domiciliul ultima dată înainte de a pleca din România? Nu asta se spune că-și dorește, să se poată reîntoarce acasă? Atunci de ce nu este lăsată să contribuie la crearea realității din zonele de proveniență? Cum pot 6 sau chiar 12 parlamentari să impună politici publice care să favorizeze reintegrarea celor care doresc să vină înapoi? Acestea sunt, desigur, întrebări retorice. 

Diaspora – demon covidizat

Atunci când cazurile de infectare cu noul coronavirus au crescut în Europa, sute de mii de români au început migrația inversă, spre casă. S-au format coloane interminabile la vamă, dar de data aceasta nu s-au mai cerut capete de miniștri drept tribut pentru timpul pierdut la coadă, așa cum s-a mai întâmplat în alte situații. Au fost escortați de poliție până la localitatea de domiciliu, unde trebuiau să rămână în izolare, sau în centre special amenajate. Restul românilor i-au primit cu îngrijorare (având în vedere că majoritatea proveneau din zone cu risc crescut de contaminare - Italia, Spania, Franța, Germania), poate și cu un ușor dispreț: rețelele de socializare au fost pline de poze cu ˝valorile˝ care se întorc în România. Nu a contat prea mult că în țară s-au întors și cei cărora le-au încetat contractele de muncă sau le-au murit ˝stăpânii˝, având în vedere că virusul a afectat cu precădere bătrânii și că, în multe localități europene, a dispărut cu totul câte o generație, peste noapte.

De la erou național, Diaspora a ajuns un demon covidizat, care voia să fie hrănit din contribuțiile oamenilor de bună-credință la sistemul de asigurări de sănătate, și așa amenințat de colaps dacă ar fi existat o infestare masivă a românilor cu noul coronavirus. Mai mult, aceleași autorități care doreau drepturi suplimentare pentru Diaspora au trimis acum cadrele să avertizeze populația că a crescut riscul comportamentelor delincvente în localitățile cu mulți diasporeni repatriați. Nu o dată s-a întâmplat ca vecinii sau chiar membrii familiei să reclame cazurile de nerespectare a măsurilor de izolare impuse se autorități pentru rudele întoarse din străinătate. Diasporenii erau priviți ca un fel de înaintemergători ai unui dușman de temut: coronavirusul. Poate că același sistem care i-a ridicat la rang de zei s-a temut de ei că îi vor grăbi sfârșitul, trebuind apoi să deconteze public imaginea spitalelor supra-aglomerate sau lipsa echipamentelor și a dotărilor medicale, în cazul deloc improbabil al unei infestări masive cu noul virus. 

Partea dreaptă a eșichierului politic a reușit să capitalizeze potențialul reprezentat de Diaspora mai bine decât stânga, mai mult conjunctural decât având la bază rațiuni ideologice, pe fondul unui val destul de adânc de nemulțumiri față de guvernările PSD. Astfel, românii respectă Diaspora, însă nu îi prea suportă pe diasporeni – oameni ca ei, cu aceleași frici, nevoi și comportamente. Vivat Diaspora, dar degetul mare al mai-marelui din tribunele arenei publice este orientat în jos pentru diasporeni!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News