Zeci de mii de români se întorc în România, forțați de pandemia de coronavirus.
Publicitate
Principalul risc pe care-l aduc la revenirea în țară este infectarea altor persoane cu noul Coronavirus, COVID-19. Știm că au fost români din Italia care au ocolit prin Grecia pentru a nu fi izolați. De asemenea, sunt români din Italia care susțin că unii conaționali, la frontieră, spun că vin din alte zone decât din cele ”roșii” și, astfel, scapă de măsuri tipice pandemiei. Mulți dintre cei întorși în țară din zonele afectate au fost confirmați pozitiv cu noul Coronavirus.
Dincolo de acest aspect, un cititor DCNews ne-a semnalat că a remarcat și el, după ce DCNews a scris despre acest subiect, că sunt mult mai multe persoane care cer bani pe străzile Capitalei. Totodată, ne-a scris despre cazul unei femei cu un copil în brațe, întoarsă de la cerșit din Italia.
Printre zecile de mii de români întorși în țară din cauză că au rămas fără locuri de muncă, se numără și cei care întreabă românii prin afara țării: ”Ce să fac în România, să-ți dau în cap?”, preferând să cerșească în capitalele altor state ale UE. Deși este un subiect ”tabu” în țara noastră, trebuie să recunoaștem și această situație, ca într-o boală, în care primul pas spre vindecare este acceptarea, nu refuzul unei situații evidente. Așadar, un alt risc este creșterea infracționalității în București și alte mari orașe.
În cele din urmă, cele două riscuri, împreună, generează situații de criză. Cu cât crește numărul persoanelor infectate, cu atât mai mult ne apropiem de măsuri extreme luate pe bază emoțională, din cauza panicii, iar când orașele s-au închis în China de exemplu, a sporit numărul cazurilor infracționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu