Dictatorul sirian Al-Assad spune că Occidentul politizează tragedia care a lovit țara sa

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Siriei a lansat acuze către Occident, după ce mai multe cutremure devastatoare au lovit țara sa, luni.

Publicitate

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat vineri Occidentul că politizează situaţia din Siria, pe fondul dezbaterii privind impactul sancţiunilor Vestului asupra ajutorului acordat sirienilor sinistraţi în urma cutremurelor devastatoare de luni, potrivit Agerpres, care aminteşte că acest ajutor ajunge cu ţârâita în zonele controlate de opoziţia siriană.

Al-Assad a rupt tăcerea în care se aflase de la cutremurele de luni din Turcia şi Siria, cu prilejul unei vizite în zonele afectate din Alep, în nord-vestul ţării, unde a acuzat ţările occidentale că ţin cont doar de partea "politică" a situaţiei din Siria şi că ignoră aspectul "uman".

În ultimele zile, guvernul sirian a acuzat în câteva rânduri că trimiterea de asistenţă umanitară post-seism este împiedicată de nenumăratele sancţiuni internaţionale impuse Damascului, multe dintre ele fiind în vigoare de mai bine de un deceniu, iar altele - impuse recent.

Siria, decuplată de la comunitatea internațională din 2011



De la reprimarea brutală a revoltelor populare declanşate împotriva lui Al-Assad în 2011, SUA, Uniunea Europeană şi alte state au impus sancţiuni economice şi restricţii preşedintelui sirian şi anturajului său, acuzaţi de corupţie sau de încălcarea drepturilor omului.

Mulţi experţi sunt de părere că, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, unele dintre aceste măsuri sunt în detrimentul populaţiei siriene şi în plus au efect limitat asupra conducerii statului, la putere de jumătate de secol, dacă sunt luate în calcul mandatele lui Hafez al-Assad şi ale fiului său Bashar.

Statele Unite, dezlegare timp de 180 de zile pentru Siria



În ceea ce unii interpretează drept o recunoaştere a impactului indirect asupra civililor, Trezoreria SUA (Ministerul Finanţelor) a anunţat joi că va permite timp de 180 de zile toate tranzacţiile din Siria care au legătură cu măsurile de răspuns la cutremur, în aşa fel încât sancţiunile să nu împiedice trimiterea de ajutoare.

Până acum, au ajuns în zonele controlate de Damasc peste 40 de avioane cu ajutoare umanitare provenind îndeosebi din ţări aliate sau neutre, în timp ce naţiuni fără relaţii cu guvernul de la Damasc, precum Franţa, au insistat că ajutoarele lor vor fi trimise prin intermediul unor organizaţii guvernamentale, pentru a ocoli astfel regimul Al-Assad.

La rândul său, Comisia Europeană a negat că sancţiunile impuse de blocul comunitar afectează trimiterea de ajutoare către victimele seismelor şi a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE pentru a înlesni răspunsul la catastrofă.

Ce acuze lansează pentru Occident dictatorul



Pentru Occident, "sentimentul uman nu există nici acum şi nu a existat nici în trecut; nu a existat nici în timpul colonizării moderne şi nici înainte, căci de mai bine de 600 de ani colonizarea se întemeiază pe crimă, furt şi jefuirea popoarelor", a acuzat vineri Al-Assad, în declaraţii pentru presă difuzate prin video de preşedinţia siriană.

Într-o tentativă de a se demarca tocmai de un astfel de reproş, Consiliul de Miniştri sirian a autorizat vineri trimiterea de ajutor umanitar în zonele din nord-vestul ţării aflate sub controlul opoziţiei care au fost cel mai grav afectate de cutremure şi care abia dacă au primit provizii din exterior.

Potrivit agenţiei oficiale de ştiri siriene SANA, distribuirea ajutoarelor va fi supravegheată de Crucea Roşie Internaţională şi de filiala siriană a Semilunii Roşii Arabe, cu sprijinul ONU, cu toate că nu s-au oferit prea multe detalii despre acest demers în favoarea ultimului bastion aflat în mâinile opoziţiei, notează EFE.

În cinci zile, zonele rebele din provinciile Idlib şi Alep, accesibile exclusiv dinspre cealaltă parte a frontierei turce sau traversând zone siriene aflate sub controlul altor actori implicaţi în conflictul sirian, au primit doar două convoaie ale ONU, unul joi şi altul vineri, conţinând în principal corturi de campanie sau haine groase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel