Dictatura 322, mai bună ca dictatura 1
Ungureanu, Traian Răzvan Ungureanu, a avertizat masele că democrația e pusă în pericol de... Parlament. Presa portocalie și apropiații lui Traian Băsescu vorbesc despre un puci parlamentar. Parcă s-ar fi dat un Ordin de zi pe Unitate, cu parola ”puci”. Ce spune dicționarul că ar fi puciul?
”Încercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic, o ordine statală/lovitură de stat violentă, provocată de un grup de complotiști nesusținuți de mase”.
Ca în vremea propagandei ceaușiste, lucrurile stau exact pe dos. Conform definiției, nu Parlamentul dă puciuri, ci grupările militare: generali, colonei, oameni din serviciile secrete! Adică structurile pe care se bazează liderul autoritar de la Cotroceni. Cel lipsit de suportul popular nu e USL, ci Băsescu.
Să admitem că nu definițiile sunt importante, ci consecințele. Există o criză politică, la fel cum a existat în 2007. Parlamentul ar putea decide că nu se poate coabita cu Traian Băsescu. În interesul național, una dintre părți ar trebui să cedeze. Încă din luna ianuarie USL, a propus ca Parlamentul să fie dizolvat. S-a cerut insistent ca poporul să fie lăsat să decidă cine are dreptate. Era o decizie democratică: alegerile anticipate asigurau stabilitatea țării în momente de criză și generau legitimitate deciziilor parlamentare. Traian Băsescu s-a opus cu înverșunare, împreună cu subordonații săi din PDL. Chiar dacă a fost o greșeală de judecată, nu un act de rea credință, tot ar fi trebuit să demisioneze: a eșuat în funcție, fiindcă rolul președintelui este de a genera echilibru, nu conflict. N-a făcut-o fiindcă se consideră, cum singur a spus, ”perfect”.
Până la urmă, Parlamentul a impus președintelui un premier ostil.
Ce se întâmplă dacă Băsescu câștigă și rămâne la Cotroceni? Ar fi o nouă victorie a sa împotriva Parlamentului. Va schimba aceasta opinia publică? Va merge mai bine economia? Îl vor iubi iar oamenii pe Băsescu? Sau se va prelungi agonia țării, facilitând ascensiunea unor lideri exotici, dacă nu extremiști, care resping democrația parlamentară?
În 2007, când Traian Băsescu era popular, electoratul a decis că 1 este mai bun decât 322. Doi ani mai târziu, s-a ajuns ca deciziile să le ia un singur om. Însă, nu cred că TRU a uitat ce s-a întâmplat în 1989. În țările estice, regimurile dictatoriale au cedat puterea unul câte unul, fără victime. Doar în România au murit oameni. Care era diferența? În celelalte state comuniste conduceau grupuri de lideri, decidea câte un Comitet Central sau un Birou, alcătuit din zeci de oameni. Șeful suprem depindea, totuși, de votul unor structuri interne de partid. Violența a apărut acolo unde decidea un singur om, care își plasase în forurile de decizie colectivă servitori fără coloană vertebrală!
Cât de rău ar fi Parlamentul, dictatura a trei sute de oameni e mai blândă decât a unuia singur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
