Dictatura laică, ultima șansă de a opri un război mondial

Arestări zilnice, cu zecile şi sutele. Militari, judecători, procurori, politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti. Nu, nu este vorba despre România, aşa cum ar putea crede un cititor mai puţin atent, ci despre Turcia lui Erdogan. Europa şi America se fac că nu înţeleg că situaţia a deraiat grav în statul membru NATO, mimând încă naivitatea. Adevărul este că lovitura de stat l-a scos din minţi pe Erdogan. S-a vorbit deja despre schimbarea echilibrului de putere, despre alianţa declarată cu Rusia şi Iranul. Vi se pare că sunt lucruri grave?

Singurul lucru realist pe care îl mai poate spera Occidentul din partea Turciei într-o perioadă de 5-10 ani este o dictatură laică. Ceva de genul lui Mubarak, în Egipt, a lui Gaddafi în Libia, sau a lui Assad în Siria. Perspectiva de a avea în NATO un stat – şi încă de importanţa Turciei – cu regim dictatorial i-ar răsuci în mormânt pe semnatarii actului de constituire a Alianţei, din 1949. Şi, totuşi, dictatura există deja în Turcia, se va întări şi consolida, dar problema cea mai gravă rămâne radicalizarea religioasă.

Erdogan are înclinaţii islamiste. În 1997 a făcut 4 luni de închisoare pentru un poem religios, considerat a fi fundamentalist. Partidul său islamic a câştigat apoi alegerile, iar Erdogan s-a dovedit un excelent administrator, creşterea economică a Turciei fiind fără precedent. Erdogan a fost salvat din lovitura de stat de imami şi credincioşii Istanbulului. Erdogan poate fi oricând tentat să încerce un stat fundamentalist în Turcia. Oricum dorea să schimbe constituţia înaintea loviturii de stat.

Un stat fundamentalist islamic va intra lesne într-o gravă criză economică. O parte însemnată a forţei de muncă, femeile, nu vor mai putea lucra. Din acel moment, un război la propriu este oricând la îndemână: Grecia este la doi paşi. De-a lungul timpului, au existat nenumărate încordări de muşchi între Grecia şi Turcia. De multe ori, avioanele şi navele celor două ţări s-au interceptat reciproc. De fiecare dată, Washingtonul a liniştit lucrurile, fiindcă a avut interlocutori atât la Ankara cât şi la Atena. Cu un stat fundamentalist islamic dialogul este extrem de greu. Reluarea legăturilor cu Iranul a durat peste 30 de ani, iar războiul dintre Iran şi Irak a făcut milioane de victime în anii 80.

Pericolul cel mai mare în cazul Turciei de astăzi nu este jocul de şah pe tabla Mării Negre cu Putin mutând înainte şi înapoi. Războiul adevărat, cu tancuri şi avioane, sub flamura fundamentalismului religios, este deja o ameninţare palpabilă cu un preşedinte turc care pare să-şi fi pierdut busola.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News