Diego Maradona a pălmuit unul dintre jurnaliștii care l-au înconjurat, sâmbătă seara, la ieșirea din Teatrul Național din Buenos Aires unde asistase la un spectacol în compania fiului său Diego Fernando.
Maradona fusese la o piesă de teatru, împreună cu cel mai mic fiu al său și cu mama acestuia, Verónica Ojeda, pentru a viziona o piesă pentru copii.
'Acesta este cadoul meu de Ziua Copilului: este prima zi de acest fel pe care o petrec în compania fiului meu', a declarat Maradona, din interiorul mașinii sale, scrie Agerpres.
La un moment dat însă, înfuriat pe unul dintre ziariști, a ieșit din automobil și i-a dat o palmă. 'De ce te iei de soția și de fiul meu? Idiotule!', a urlat Maradona, într-un incident surprins de camerele de filmare.
'Să fie lăsați în pace cei din jurul meu! Am 53 de ani și nu mai sunt acel Dieguito de odinioară. Numele meu este Diego Armando Maradona', a spus tăios fosta glorie a fotbalului mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu