Antrenorul argentinian, Diego Simeone, a insistat că planurile sale rămân neschimbate, după înfrângerea dureroasă.
Diego Simeone a insistat că planurile sale rămân neschimbate, după ce Atletico Madrid a fost eliminată de echipa de liga a treia, Cultural Leonesa, conform Marca.
Antrenorul s-a arătat sigur că formația sa va reveni și că înfrângerea nu va avea vreun impact substanțial asupra jucătorilor săi.
„Sunt dornic să lucrez ca în fiecare zi de când am venit, nu m-au schimbat penaltiurile sau timpul suplimentar din Liga Campionilor, darămite ieșirea din competiție de acum", a spus decisiv argentinianul.
„Am o formație importantă și rezultatele vor veni în curând", a continuat Simeone.
Când a analizat înfrângerea și motivele, tehnicianul și-a asumat vina, însă a fost clar unde a fost punctul slab al lui Atletico.
„Nu am fost la fel de decisivi cum ar fi trebuit, Vitolo a avut ocazii, Saul cu capul, Thomas... am avut câteva", a recunoscut Cholo.
„Am avut situații de joc și ocazii de gol, portarul lor a avut o seară extraordinară, echipa adversă a jucat bine și a avut ambiție și speranță", a mai spus Diego Simeone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu