Cântăreaţa britanică Adele a ţinut o dietă strictă însoţită de exerciţii, sub supravegherea antrenoarei sale personale Camila Goodis, care au ajutat-o să slăbească peste 45 de kilograme, relatează ziarul spaniol ABC în ediţia online.
Anul 2019 a fost fără îndoială o perioadă foarte complicată pentru Adele. Cântăreaţa a anunţat că divorţează de soţul ei după şapte ani de relaţie şi a încercat apoi să preia controlul asupra vieţii sale. După mai multe luni petrecute departe de reţelele de socializare şi de lumina reflectoarelor, în luna decembrie, Adele a decis să le ureze Sărbători Fericite fanilor săi prin câteva instantanee în care este de nerecunoscut.
'Amândoi am încercat să vă stricăm Crăciunul, dar apoi inimile noastre s-au înmuiat. Mulţumesc că ai venit la petrecerea mea şi că ne-ai făcut să ne simţim ca nişte copii, Grinch. Sărbători Fericite tuturor', a scris artista sub două fotografii alb-negru în care pozează costumată în Crăciuniţă şi este însoţită de Grinch. Schimbarea de imagine a cântăreţei a eclipsat însă tot ce mai apare în această poză.
Artista a reuşit să dea jos peste 45 de kilograme, ţinând un regim de slăbire foarte strict despre care vorbeşte acum toată lumea. Săptămâna aceasta, un program de televiziune britanic prezentat de Lorraine Kelly a luat legătura cu antrenoarea personală a cântăreţei, Camila Goodis, care a făcut câteva dezvăluiri despre dieta urmată de Adele.
'A făcut şi exerciţii, însă cred că 90% din aspectul ei se datorează dietei. Prima săptămână este intensă, cu sucuri verzi şi cu respectarea unui regim de 1.000 de calorii pe zi. Nu a slăbit doar, arată pur şi simplu incredibil', a spus Camila Goodis. Pe lângă acest regim strict, Goodis a asigurat că Adele face exerciţii de pilates şi de forţă, a redus consumul de alcool şi a renunţat la fumat, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News